Skip to content
Politică Societate

Senat: Conflictul de interese în cazul aleșilor locali constituie abatere disciplinară

Încălcarea de către aleșii locali a legislației privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni, a decis Senatul. Proiectul va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, anunță b1.ro.

”Este o inițiativă care îndreaptă niște greșeli ale trecutului”, au susținut cei din PSD.

Ce spune Statutul aleșilor locali despre conflictul de interese:

Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problema, dacă au posibilitatea să anticipeze ca o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoana fizica sau juridica cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;
c) o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;
d) o alta autoritate din care fac parte;
e) orice persoana fizica sau juridica, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plata către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) o asociație sau fundație din care fac parte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *