Senat – moțiune Cultură / Oana Buzatu: PSD nu susține moțiunea; nu s-a demonstrat că ministrul ar fi încălcat legea

Foto: Facebook/ Oana Buzatu

Senatoarea PSD Oana-Constantina Buzatu a declarat luni în plen, la dezbaterea moțiunii simple pe Cultură, că ministrul Andras Demeter poate fi criticat pentru stil, opțiuni administrative sau priorități, dar, până în acest moment, nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său, ea precizând că grupul social-democrat nu susține această moțiune.

‘Ne aflăm astăzi în fața unei moțiuni simple care, dincolo de tonul vehement și de formulările pamfletare, ridică o întrebare serioasă: cum gestionăm cultura României, într-un context complicat bugetar administrativ și social și ce înseamnă în mod real responsabilitatea Ministerului Culturii? Înainte de orice, trebuie să spunem răspicat: cultura nu este proprietatea unui partid, a unei ideologii sau a unei generații, cultura este un spațiu al dialogului, al pluralismului și al dezbaterii. Și tocmai pentru că este un domeniu al sensibilității și al creației, el generează inevitabil tensiuni și opinii divergente. Acuzațiile aduse de grupul AUR prin această moțiune trebuie analizate în lumina faptelor, și nu în cea a etichetelor’, a afirmat Buzatu.

Ea a adăugat că nu a existat niciun proiect de desființare arbitrară a Institutului Național al Patrimoniului, în sensul anulării rolului științific și profesional al instituției, fiind o analiză privind eficientizarea administrativă și integrarea unor funcții pentru a reduce suprapunerile și blocajele.

Potrivit acesteia, Ministerul Culturii a fost și rămâne deschis dialogului.

‘În ceea ce privește afirmațiile legate de conflictele de interese din trecut, este important să ne raportăm la deciziile instanțelor și la cadrul legal. Domnul ministru și-a parcurs traseul juridic în condițiile legii. Într-un stat de drept nu funcționăm pe baza suspiciunii perpetue, ci pe baza hotărârilor’, a subliniat senatoarea PSD, menționând că nu trebuie confundată libertatea de creație cu absența oricărei responsabilități administrative.

În opinia sa, opoziția nu trebuie să reducă dezbaterea la calificative precum ‘rebut politic’ sau ‘satrap’. ‘Un astfel de limbaj nu apără cultura, ci o degradează’, a apreciat Buzatu.

‘Domnul ministru poate fi criticat pentru stil, pentru opțiuni administrative sau pentru priorități, dar până în acest moment nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său’, a susținut Buzatu, care a transmis că grupul PSD nu susține moțiunea simplă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: