Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, o propunere legislativă care vizează marcarea anuală, pe data de 15 iulie, a Zilei Mărcii Poştale Româneşti, zi în care, în urmă cu 165 de ani, a fost tipărit la Iaşi primul timbru poştal – „Capul de bour”.
Au fost înregistrate 72 de voturi „pentru”, unul ”împotrivă” şi 15 abţineri.
Potrivit propunerii adoptate de Senat, Romfilatelia emite şi difuzează anual un produs filatelic dedicat marcării Zilei Mărcii Poştale Româneşti, iar Compania Naţională Poşta Română şi Societatea comercială Romfilatelia organizează, tot anual, un târg al mărcilor poştale şi al cărţilor poştale maxime, precum şi expoziţii filatelice periodice cu tematici diferite în care sunt expuse timbre poştale şi emisiuni filatelice puse în circulaţie de-a lungul vremii în ţară.
Autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pot organiza cu sprijinul cercurilor şi asociaţiilor filatelice locale expoziţii filatelice tematice, mai prevede propunerea legislativă iniţiată de senatorii PSD Robert Cazanciuc şi Lucian Romaşcanu.
„Am promovat prin intermediul timbrului România, personalităţi, cultură. Imagini din România au ajuns peste tot în lume cu ajutorul timbrului. Primul timbru a fost emis în acest spaţiu la 15 iulie 1858, moment în care timbrul a devenit, dacă vreţi, un ambasador al României. (…) Să lăsăm celor care vin după noi să folosească timbrul, ca formă de cunoaştere, ca formă de identitate naţională”, a afirmat Robert Cazanciuc.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News