Senatoarea Nicoleta Pauliuc a fost numită președinte PNL Galați: Trebuie să turăm motoarele

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Nicoleta Pauliuc, senatoare și membră a Partidului Național Liberal (PNL), a anunțat că a fost numită coordonatoare a organizației județene PNL Galați. Aceasta și-a exprimat recunoștința față de conducerea partidului pentru încrederea acordată și și-a declarat angajamentul de a valorifica potențialul politic și electoral al PNL Galați.

„Mulţumesc conducerii Partidului Naţional Liberal #PNL pentru încrederea de care au dat dovadă numindu-mă coordonatoare a organizaţiei judeţene #Galaţi.
Cred în potenţialul electoral şi politic al PNL Galaţi. Va trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo la alegerile din 9 iunie şi ce lucruri pot fi îmbunătăţite în perspectiva alegerilor parlamentare (1 Decembrie) şi prezidenţiale (24 noiembrie şi 8 decembrie).
Timpul ne presează şi, de aceea, trebuie să turăm cât mai repede motoarele. Mai ales că obiectivele sunt clare: câştigarea funcţiei prezidenţiale de către generalul Nicolae Ionel Ciucă, preşedintele partidului, şi victoria în alegerile legislative care să ne permită o guvernare de centru-dreapta în următorii patru ani.
Obiectivul meu fundamental în perioada următoare este acela de a face o analiză serioasă privind situaţia de la nivelul PNL Galaţi, să vedem care sunt cauzele statu-quo-ului şi ce putem face pentru a ajuta organizaţia să îşi atingă acest potenţial. Eu cred că avem cei mai buni aleşi locali din judeţ, există deputaţi şi senatori activi la nivelul Parlamentului, la fel cum sunt oameni cu experienţă politică deosebită care pot să contribuie la acest proces de relansare şi care trebuie aduşi înapoi alături de partid. Mă bazez pe ei în realizarea analizei mele în următoarea perioadă.
Galaţiul este judeţul meu natal şi m-aş bucura dacă, odată cu această nouă atribuţie care mi-a fost oferită de către conducerea partidului, am putea face un pas hotărât înainte pentru a sparge hegemonia pe care PSD a impus-o acolo.
Sunt optimistă. Va fi bine!”, a scris Nicoleta Pauliuc pe pagina sa de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: