Skip to content
Politică

Senator din coaliția de guvernare îi cere demisia lui Ponta

Dacă la nivel central se dau mesaje de pace și de susținere în cadrul coaliției de guvernare, nu același lucru se poate spune și despre situația din teritoriu. Trimiterea în judecată a lui Victor Ponta nu a picat bine chiar tuturor membrilor coaliției de guvernare, un senator UNPR cerându-i premierului să își dea demisia.

Senatorul UNPR, Ion Simeon Purec, a declarat la Reşiţa, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze, deoarece situaţia primului ministru, trimis în judecată, este una delicată şi afectează imaginea României. Purec a mai fost de părere că preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea „i-ar sta bine ca prim-ministru”.

Pentru imaginea României în lume, la ora actuală, cred că premierul ar trebui să facă un pas înapoi, fiindcă e primul premier, aflat în funcţie, în postura de trimis în judecată. Nu am nimic cu Victor Ponta, dar în ipostaza în care se află, având în vedere că a părăsit şi conducerea PSD-ului… Se pare că acea prevedere statutară a făcut-o numai pentru el. Dacă ar fi ştiut ce i se întâmplă, probabil că n-ar fi luat-o. Dar, acuma, cred că ar trebui să facă pasul înapoi. Deşi e o presiune mare şi din partid asupra lui, că PSD-ul nu vrea să piardă guvernarea… Nimeni nu-i promite că se va nominaliza un premier din coaliţia actuală majoritară în Parlament. Faptul că Victor Ponta ar trebui să demisioneze este o părere personală, UNPR-ul nu s-a pronunţat în legătură cu această situaţie a primului ministru. (…) Situaţia în care se află Victor Ponta la ora actuală este delicată şi pune într-o ipostază neplăcută însăşi imaginea României”, a declarat Ion Simeon Purec, potrivit presei locale.

3 comentarii la “Senator din coaliția de guvernare îi cere demisia lui Ponta

  1. Cine …puii mei e Purec-u` asta ? Cine mama dracului a auzit de el ? Ce a facut el ca sa-si poata permite sa vorbeasca in numele oamenilor ! Un…idiot in plus sau mai degraba in ….minus ! Dati-l bre afara !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *