Skip to content
Politică

Senator PSD, acuzații dure la adresa conducerii partidului: „Am ajuns cu actuala conducere, un partid al fricii, tăcerii şi complicităţilor vinovate”

Se pare că pentru actuala conducere a PSD lucrurile nu sunt deloc ușoare în teritoriu.

Senatorul social- democrat Sorin Bota, prin intermediul unei scrisori deschise,  descrie PSD drept un ”partid al fricii, tăcerii şi complicităţilor vinovate”, el acuzându-l pe Victor Ponta pentru actuala stare de fapt.

Sorin Bota cere reprimirea în partid a celor excluşi, pe listă aflându-se Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, şi organizararea unui Congres în care toate curentele din PSD să fie lăsate să se exprime liber, notează gândul.info.

”Din cel mai democratic partid din România, PSD a ajuns, cu actuala conducere, un partid al fricii, tăcerii şi complicităţilor vinovate. Rămânerea la guvernare este obiectivul nostru comun, însă el nu poate continua să fie un pretext pentru politica pumnului în gură,a excluderii celor incomozi şi a privării membrilor de partid de dreptul fundamental la dezbatere şi competiţie de idei.”, transmite Sorin Bota.

„Prezidenţialele din 2014 au reprezentat cel mai sever eşec al unui candidat susţinut de PSD. Deşi trebuia să facem o analiză pertinentă a cauzelor acestei catastrofe electorale, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici până azi nu am stabilit responsabilităţi şi nu am luat măsurile pentru a reforma şi a redresa partidul”, mai afirmă, printre altele, Sorin Bota.

 

Sursa foto: timpolis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *