Skip to content
Politică

Senator PSD dezvăluie cine îi organizează lansarea lui Iohannis la prezidențiale

Sâmbătă, începând cu ora 11, în Piața Victoriei, Klaus Iohannis își va lansa candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. La acest eveniment ACL estimează că vor participa peste 50.000 de oameni.

Georgică Severin, senator PSD, a precizat pe o pagină de socializare că Felix Tătaru, fostul consultant al lui Traian Băsescu, va fi cel care îi va organiza lansarea lui Klaus Iohannis.

”Lansarea de sâmbătă, din București, a lui Klaus Johannis, va fi realizată de Felix Tătaru, omul din spatele campaniilor anterioare ale lui Traian Băsescu. Simplă coincidență? Nu cred! Mai curând sprijin direct și continuitate! Pe prea multe planuri!”, a precizat ironic Severin pe pagina sa de facebook.

La începutul lunii septembrie, în presă, au apărut informații că Felix Tătar este cel care îl va consilia pe prezidențiabilul ACL în campania electorală pentru prezidențiale. După apariția acestor informații, Cristina Butunoi, PR Director GMP Advertising, a precizat la momentul respectiv că „GMP Advertising nu a luat nici o decizie privind implicarea în campania pentru alegerile prezidenţiale din acest an şi nici nu a semnat vreun contract cu vreunul dintre candidaţi”.

 

1 comentariu la “Senator PSD dezvăluie cine îi organizează lansarea lui Iohannis la prezidențiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *