Skip to content
Politică

PSD a găsit domeniul unde Klaus Iohannis este campion

Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul PSD Daniel Savu a transmis faptul că „primul candidat traseist al ţării este chiar domnul Klaus Werner Iohannis”.

Redăm comunicatul:

„PNL şi PDL au susţinut şi au trecut cu brio proba politicianismului şi a duplicităţii în cazul propunerii de ordonanţă care dă posibilitatea aleşilor locali să decidă partidul din care doresc să facă parte. Dacă în cazul democrat-liberalilor, frustrarea că mai mulţi primari, în frunte cu Emil Boc, o susţin pe Elena Udrea la preşedinţie este cea care îi determină să fie ipocriţi, în privinţa liberalilor este vorba despre minciună în formă calificată. Aceasta în condiţiile în care primul candidat traseist al ţării este chiar domnul Klaus Werner Iohannis. Domnia sa a candidat şi a fost ales ca primar din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, dar ulterior a trecut la PNL. Este o formă clară de traseism pe care, în spiritul consecvenţei pe care în mod fals o clamează, PNL şi PDL ar trebui să o denunţe.

În realitate, proiectul de OUG anunţat de vicepremierul Liviu Dragnea dă posibilitatea primarilor să respecte votul masiv obţinut de USL în 2012. Oamenii văd cum liberalii au trădat USL şi cum, în alianţă cu PDL, blochează proiectele de care comunităţile locale au nevoie. Nimeni nu i-a întrebat pe alegători şi pe primari dacă sunt de acord cu schimbarea majorităţilor create în 2012. Această trădare a liberalilor care a denaturat voinţa românilor trebuie îndreptată!”, a spus senatorul Daniel Savu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *