Skip to content
Politică

Senatorul Bodea continuă să pună tunurile pe conducerea PNL: „Să se simtă şi ei cocoşi peste un coteţ dărâmat!”

Senatorul PNL Cristian Bodea continuă să pună tunurile pe conducerea Partidului Naţional Liberal.

Parlamentarul liberal a afirmat joi că va merge la şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) în care se va discuta propunerea de excludere a sa din partid, acuzând că, „după statutul copiat de la PCR”, poate fi exclus „şi dacă are barbă”.

„După statutul copiat de la PCR, pot să mă excludă şi dacă am barbă. Aşa că totul ţine de bun simţ şi liberalism. E un examen pentru partid, se va dovedi dacă L vine de la Liber. Dacă nu, am să le propun să schimbe iniţialele în PNO, de la Obedient. Voi merge la BPN ca să mă poată înfiera. Să se simtă şi ei cocoşi peste un coteţ dărâmat. Dar ştiu că Pilat din Deal a făcut deja judecata”, a declarat Bodea, pentru Agerpres.

Deputatul PNL Cezar Preda a cerut miercuri în şedinţa Biroului Politic Naţional excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu şi a senatorului Cristian Bodea.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat că în cazul celor doi vor fi respectate procedurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *