Skip to content
Politică

Senatorul republican John McCain, declaraţie jignitoare la adresa României: Chiar dacă Trump devine preşedinte…

Senatorul republican John McCain a declarat, în dezbaterile electorale din SUA, că, indiferent dacă Donald Trump va deveni preşedinte, sistemul democratic de control instituţional funcţionează în Statele Unite, spunând: „Nu suntem România”.

Numeroşi politicieni şi analişti din Statele Unite, inclusiv din Partidul Republican, sunt preocupaţi de perspectiva unei victorii a controversatului magnat Donald Trump în scrutinul prezidenţial.

În acest context, senatorul republicanul John McCain, devenit recent un susţinător reticent al lui Donald Trump, a declarat că naţiunea americană nu va fi în pericol în cazul în care controversatul politician devine preşedinte.

„Eu cred în continuare că avem instituţii guvernamentale care vor ţine sub control o persoană care ar încerca să îşi depăşească atribuţiile constituţionale”, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times.

„Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiţie. Nu suntem România”, a adăugat McCain.

„Instituţiile noastre, inclusiv presa, sunt încă suficient de puternice pentru evitarea” actelor neconstituţionale, a subliniat senatorul republican.

Săptămâna trecută, controversatul magnat Donald Trump a atins numărul de voturi necesar pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, aminteste gandul.info.

6 comentarii la “Senatorul republican John McCain, declaraţie jignitoare la adresa României: Chiar dacă Trump devine preşedinte…

  1. Acest prieten al tarii noastre nu ne poate jignii, poate numai sa ne maguleasca. Cetatenii patriei (poporul este câh) care locuiesc inca in ColoniaRO sint mândrii de sistemul democratic de control instituţional instaurat la noi de americani. Cred ca si francezii sint mindrii de noi pentru ca urmeaza sa o premieze pe KO.
    Dupa cum vedeti Senatorul republican John McCain ne umple de respect de sus pina jos. La fel ne respecta si democratii. Vorba li Iohaniss decit sluga la rusi mai bine asa!
    Vae victis! (Vai de cei invinsi!)

  2. in parte ne meritam „laudele”…dar americanii l au sustinut pe basescu cind 85% din romani l au trimis la plimbare….Interesanta democratie !…seamana mai mult a interese americane decit democratie… Cum a fost cu coruptia?? mai trecem cu vederea/cind avem un interes, nu i asa partenerii nostrii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *