Skip to content
Politică

Senatorul UNPR Constantin Popa, despre un proiect mult așteptat de români

Senatorul UNPR Constantin Popa a abordat, în cadrul declarației politice din Senatul României, subiectul privind cea de-a 13-a pensie, un proiect legislativ pe care l-a inițiat alături de colegii din UNPR. Constantin Popa a arătat că a 13-a pensie este o măsură bună pentru milioanele de bătrâni, o modalitate prin care ne exprimăm respectul pentru munca de o viață depusă de aceștia, se arată într-un comunicat de presă remis redacției PSnews.ro.

Încă din primele zile ca Senator de Buzău am declarat că activitatea mea din această legislatură va fi dedicată pentru a servi binelui cetățenilor care mi-au acordat încrederea și m-au desemnat reprezentantul lor în Parlamentul României. La aproape 3 ani de la momentul alegerii în funcția de parlamentar mă bucur că am reușit să îmi respect o bună parte din angajamente (…) În activitatea mea politică am încercat să mă adresez tuturor categoriilor sociale. În acest mandat parlamentar am încercat să găsesc soluții pentru tinerii din România, pentru părinții cu copii, dar și pentru pensionari (…) Proiectul de lege privind a 13-a pensie reprezintă o iniţiativă asupra căreia mă bucur că am obţinut sprijinul colegilor mei de partid”, a afirmat senatorul UNPR.

Constantin Popa a reamintit cu această ocazie că UNPR a sprijinit şi va sprijini întotdeauna toate acele măsuri care au ca obiectiv îmbunătăţirea nivelului de trai al persoanelor în vârstă şi al categoriilor sociale nevoiaşe.

Consider că, în domeniul protecţiei sociale, trebuie avut în vedere ca resursele disponibile să fie distribuite de o manieră care să permită corectarea eficientă a inechităţilor sociale. Activitatea mea parlamentară este dedicată, în primul rând, buzoienilor și găsirii de soluții la problemele pe care aceștia mi le comunică. Proiectul cu privire la cea de-a 13-a pensie a plecat de la realitatea zilelor în care trăim şi de la solicitările venite din partea cetăţenilor”, a spus senatorul Constantin Popa.

Senatorul UNPR și-a exprimat speranța că „această iniţiativă, pe care am depus-o alături de colegul meu domnul Haralambie Vochițoiu, să fie împărtăşită de cât mai mulţi parlamentari şi aştept ca în urma dezbaterilor pe acest subiect să găsim cea mai bună formă de a-i ajuta pe bătrânii din ţara noastră”.

În actualul context economic prielnic pentru țara noastră, putem să facem această dreptate pensionarilor români”, a conchis senatorul UNPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *