Skip to content
Politică

Senatul a adoptat decizional proiectul prin care elevii din învăţământul preuniversitar privat au gratuitate la transportul public

Inquam Photos / George Călin

Senatul a adoptat miercuri, ca for decizional, un proiect de lege care modifică şi completează legea Educaţiei naţional 1/2011, astfel încât elevii din învăţământul preuniversitar privat să beneficieze de gratuitate la serviciile de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Propunerea legislative are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru asigurarea gratuităţii transportului local şi judeţean pentru elevi, menţionandu-se că acesta se realizeaza prin subvenţionarea de către unitatea administrativ-teritorială care a delegat/gestionează serviciul public către operatorul de transport. De asemenea, se garanteaza dreptul la gratuitate şi elevilor din învăţământul privat”, arată raportul Comisiei de învăţământ a Senatului.

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, arată proiectul de lege adoptat de senatorii.

De asemenea, în vederea asigurării gratuităţii, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.

Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007. Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”, mai arată iniţiativa legislativă a mai multor parlamentari de la PSD, PMP şi UDMR.

Senatul a votat proiectul de lege, în calitate de Cameră decizională, prin urmare legea merge la promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *