Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care modifică Legea concurenţei

Sursa foto: Senat

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 108/2023 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996. Camera Deputaţilor este decizională pe iniţiativa legislativă.

Conform expunerii de motive, proiectul de „act normativ are ca obiect transpunerea în legislaţia internă a Directivei (UE) 1/2019 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne (denumită în continuare «Directiva» sau «Directiva nr. 1/2019»), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 11 L din 14.01.2019”.

Principalul obiectiv al directivei, potrivit considerentelor enunţate în preambulul ei, este de a se asigura că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă, de resursele şi de competenţele în materie de aplicare a legii şi de impunere de sancţiuni sauamenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pe întreg teritoriul UE pentru a se asigura faptul că nu este denaturată concurenţa pe piaţa internă.

Un amendament la proiectul adoptat de Senat formulat de către liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu elimină următorul text: „Atunci când în cursul unei inspecţii, inspectorul consideră că întreprinderea nu şi-a justificat, în fapt şi în drept, cererea ca documentul în cauză să fie protejat de secretul profesional, a invocat doar motive care, în conformitate cu instituţiile europene în materie, nu pot justifica o astfel de protecţie sau se bazează pe afirmaţii factuale care sunt în mod vădit eronate, inspectorii de concurenţă au dreptul să citească imediat conţinutul comunicării cu avocatul sau copie după aceasta”.

Un amendament admis la iniţiativa legislativă prevede că „pentru activitatea depusă, coordonatorul Secretariatului Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe – CEISD beneficiază de indemnizaţie de şedinţă în aceleaşi condiţii cu membrii CEISD.

Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, şi urmează să fie dat votul în Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: