Skip to content
Politică

Senatul îi dă o veste proastă lui Traian Băsescu și îl face fericit pe Radu Mazăre

Veste proasta pentru presedintele Traian Basescu. Senatul Romaniei a respins marti cererea de reexaminare a proiectului de lege privind abrogarea articolului 276 din Codul penal, intitulat “Presiuni asupra Justitiei”, care reprezinta un grav atentat la libertatea de exprimare si care a fost criticat atat de mass-media, cat si de avocati. Este vorba despre articolul care prevedea ca „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”. Practic, este vorba despre un articol care facea imposibil ca victimele Justitiei si aparatorii celor care sunt cercetati si judecati sa poata dezvalui posibile abuzuri ale unor magistrati, fiind pasibili de inchisoare.

Totodata, este acelasi articol pe baza caruia Laura Codruta Kovesi, sefa DNA, a formulat un denunt la Parchetul General impotriva primarului din Constanta Radu Mazare, acuzandu-l de presiuni asupra Justitiei, dupa ce i-a injurat pe procurorii DNA. In aceste conditii, edilul va scapa de acest denunt, fiind imposibil sa fie cercetat pe baza unui articol abrogat.

Ramane acum ca Traian Basescu sa promulge legea privind abrogarea articolului 276 din Codul penal. Desigur, presedintele mai are posibilitatea de a ataca aceasta lege la Curtea Constitutionala si astfel sa mai amane un timp promulgarea ei. 

Dupa cum se stie, Traian Basesescu a cerut in data de 18 martie 2014 reexaminarea legii privind abrogarea articolului 276, sustinand ca articolul a fost creat in baza realitatilor practicii judiciare, in care judecatorii si procurorii sunt supusi influentati si intimidati de parti, pe durata desfasurarii unui proces, lucru care viciaza impartialitatea magistratilor. Tot atunci, Basescu explica faptul ca mentinerea articolului 276 in Codul Penal are un efect descurajant pentru posibilele incercari de a influenta sau a intimida magistratii, prin declaratii publice nereale.

1.Prin legea aflata la promulgare se abroga infractiunea de „Presiuni asupra justitiei”, prevazuta la Articolul 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Aceasta infractiune face parte din categoria infractiunilor contra infaptuirii justitiei si instituie o protectie atat pentru judecator, cat si pentru organele de urmarire penala. Potrivit Articolului 276 din Codul Penal, „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea de catre judecator sau de organele de urmarire penala a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legata de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda”.

2.Introducerea acestei infractiuni in Codul Penal a avut in vedere, potrivit Expunerii de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, „drept principala ratiune asigurarea si protejarea impartialitatii si libertatii judecatorilor si organelor de urmarire penala in exercitarea atributiilor judiciare conferite de lege fata de incercarile de intimidare sau influentare a acestora. Faptele incriminate sunt inspirate din realitatile practicii judiciare, dar, mai ales, de frecventa, intensitatea si de modul de manifestare a acestor fapte in ultimii ani, constand in incercarile de influentare sau intimidare din partea partilor sau a reprezentantilor acestora, in modalitatile aratate, pe durata desfasurarii unui proces, obtinandu-se astfel o atmosfera de natura sa vicieze grav impartialitatea judecatorilor sau procurorilor, atmosfera care poate fie sa profite celor ce recurg la asemenea mijloace in cazul obtinerii efectului scontat, fie sa-i dezavantajeze prin obtinerea unei atitudini ostile din partea magistratilor.”. Astfel,ratiunile care au justificat introducerea acestei infractiuni persista si, in consecinta, abrogarea articolului ce sanctioneaza presiunile asupra justitiei nu este oportuna.

3.Pe de alta parte, libertatea de exprimare trebuie sa se exercite in limitele bunei-credinte, sens in care consideram ca mentinerea in Codul Penal a infractiunii de „Presiuni asupra justitiei” are un efect descurajant pentru posibilele incercari de a influenta sau a intimida magistratii, prin declaratii publice nereale, referitoare la savarsirea de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grava legata de instrumentarea respectivei cauze pe durata unei proceduri judiciare in curs.

4.Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii nu a sustinut aceasta propunere legislativa. In punctul sau de vedere adresat Parlamentului, Consiliul Superior al Magistraturii subliniaza importanta mentinerii acestei incriminari, precizand ca actuala infractiune prevazuta la Articolul 276 din Codul Penal are in vedere doar declaratiile publice nereale facute cu scopul de a influenta sau intimida, ceea ce echivaleaza cu o distorsionare a realitatii, operata cu rea-credinta, care, astfel, cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, depaseste limitele unei critici acceptabile. in conceptia CEDO, „o afirmatie veridica poate fi dublata de remarci suplimentare, de judecati de valoare, de supozitii ori de insinuari susceptibile sa creeze o imagine eronata in ochii publicului”. Totodata, Curtea a recunoscut ca pot exista cazuri, cand este necesar, ca puterea judiciara sa fie protejata impotriva atacurilor distrugatoare, lipsite de fond serios, cu atat mai mult, cu cat obligatia de rezerva le interzice magistratilor sa reactioneze.

Astfel, dispozitia legala prevazuta la Articolul 276 din Codul Penal se opune declaratiilor publice neadevarate facute cu rea-credinta si nu are efecte asupra declaratiilor prin care se spune adevarul, se reclama un abuz, in interes public, legitim.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a considerat ca infractiunea prevazuta la Articolul 276 din Codul Penal trebuie sa ramana in vigoare, data fiind necesitatea independentei si impartialitatii magistratului, principii consfintite si de Articolul 124 alin. (3) din Constitutia Romaniei.

5.Incriminarea anumitor fapte ce au rolul de a influenta sau intimida magistratul este in acord cu recomandarea Comisiei Europene privind introducerea unui cadru clar privind interdictia de a critica hotarari judecatoresti si de a submina activitatea magistratilor sau de a face presiuni asupra acestora (Raportul din ianuarie 2013 al Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare).

6.Fata de cele anterior expuse, apreciem ca se impune mentinerea acestei infractiuni in Codul Penal deoarece, prin abrogarea textului de lege propus, ar putea fi afectat bunul mers al justitiei.

Luand in considerare competenţa legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea legii trimisa la promulgare, in sensul respingerii sale”, arata presedintele Traian Basescu in cererea de reexaminare.

Initial, la data de 4 februarie 2014, Senatul a decis cu 107 voturi “pentru”, 4 “impotriva” si 10 abtineri abrogarea articolului 276 “Presiuni asupra justitiei” din Codul penal. Ulterior, proiectul de lege a fost adoptat si de Camera Deputatilor, unde 285 de parlamentari au votat “pentru”, 9 “impotriva” si 35 de “abtineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *