Serbia nu este protectoratul nimănui, reacţionează preşedintele Vucic

ALEKSANDAR VUCIC
Sursa foto: Aleksandar Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a dezaprobat miercuri o declaraţie a ministrului britanic de externe, David Cameron, care a sugerat că Serbia este o ţară satelit a Rusiei, relatează agenţiile Tanjug şi EFE.

Serbia este o ţară independentă şi suverană, nu un protectorat al Rusiei, Marii Britanii, Statelor Unite, Germaniei sau oricărei alte ţări, a spus preşedintele Vucic, în timp ce vizita Casa Rusiei, respectiv Centrul rus de Cultură şi Ştiinţă.

„Serbia este mândră de independenţa sa şi de aceea sunt dezamăgit de o declaraţie a ministrului britanic de externe Cameron conform căreia Serbia este un protectorat al Rusiei, precum şi de narativul că noi suntem cei care destabilizează regiunea”, a afirmat preşedintele sârb.

„Desigur că mulţi vor vedea în tine un obstacol dacă duci o politică proprie şi prin această politică nu asculţi de ordinele lor”, a remarcat Vucic. „Noi vom continua să avem o politică independentă a noastră, inclusiv în legătură cu Federaţia Rusă şi cu mulţi alţii”, a asigurat el.

Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva acestei ţări, în pofida presiunilor în acest sens din partea unor lideri europeni, care consideră că dacă Serbia doreşte să devină membră a UE trebuie să aplice Rusiei sancţiunile europene.

Referindu-se la criticile occidentale legate de menţinerea legăturilor cu Moscova, preşedintele sârb a subliniat că „prietenia se dovedeşte în vremuri dificile”.

La rândul său, ambasadorul rus la Belgrad, Aleksander Boţan-Harcenko, a spus că Rusia „nu le cere niciodată ţărilor partenere să fie proruse, ci să fie ghidate de propriile lor interese naţionale, întrucât aşa este cel mai bine pentru relaţiile bilaterale”

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL