Serbia: Parchetul îi cere poliţiei să ancheteze presupusa fraudă electorală

ALEKSANDAR VUCIC
Sursa foto: Aleksandar Vucic

Parchetul sârb a anunţat sâmbătă că i-a cerut poliţiei să strângă probe cu privire la acuzaţiile de fraudă comisă în timpul alegerilor recente din Serbia, transmite AFP.

Serbia a organizat alegeri legislative şi locale pe 17 decembrie, în cursul cărora partidul preşedintelui Aleksandar Vucic a declarat că a obţinut o victorie zdrobitoare.

Însă scrutinul a suscitat numeroase critici după ce o echipă de observatori internaţionali, ce a inclus reprezentanţi ai OSCE, a denunţat o serie de ”nereguli”, printre care cazuri de ”cumpărare a voturilor”.

Sute de persoane au manifestat în fiecare zi în faţa Comisiei electorale din Serbia, iar mai mulţi deputaţi din opoziţie au început o grevă a foamei pentru a cere anularea rezultatelor votului.

Germania a calificat presupusele fraude drept ”inacceptabile” pentru o ţară care doreşte să adere la Uniunea Europeană, SUA i-au cerut Belgradului să răspundă ”îngrijorărilor” observatorilor electorali, iar UE a declarat că ”procesul electoral din Serbia are nevoie de ameliorări tangibile şi de noi reforme”.

Printre alte nereguli semnalate figurează buletine de vot falsificate ce au fost găsite în mai multe urne de vot la Belgrad.

În pofida avalanşei de critici, preşedintele Vucic a rămas imperturbabil. ”Nu trebuie să existe niciun dubiu asupra faptului că vom apăra voinţa poporului”, a declarat el în această săptămână.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: