Serbia riscă să piardă fonduri europene de până la 1,5 miliarde de euro. Comisia Europeană analizează suspendarea plăților, din cauza regresului democratic și a legăturilor strânse pe care Belgradul continuă să le întrețină cu Moscova, scrie Politico.
Țara balcanică nu este stat membru al Uniunii Europene. Însă, după lansarea negocierilor de aderare în 2014, este eligibilă pentru fonduri și granturi menite să sprijine reformele legislative.
O decizie de suspendare a plăților ar complica și mai mult procesul de extindere al UE. Aceasta într-un moment în care state precum Ucraina și Muntenegru avansează rapid pe drumul spre aderare, în timp ce capitale influente precum Parisul cer prudență.
„Suntem tot mai îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Serbia”, a declarat pentru POLITICO Marta Kos, comisarul european pentru Extindere. „De la legi care subminează independența justiției, până la represiunea împotriva protestatarilor și ingerințele repetate în presa independentă”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







