Skip to content
Politică

Serbia, tot mai aproape de Putin. Cum îl omagiază

politico.com

Serbia este, pe zi ce trece, tot mai aproape de Vladimir Putin. Citiți, în cele ce urmează, cum îl omagiază țara vecină pe președintele Rusiei.

În sudul Serbiei, un mic sat, Andzici, și-a schimbat numele în Putinovo, în semn de apreciere pentru președintele rus Vladimir Putin, informează Agerpres, citând presa străină.

Putin este pentru noi cel mai mare și mai bun lider mondial și, de aceea, acest loc îi va purta numele”, a explicat unul dintre rezidenții localității care numără câteva zeci de locuitori.

Numele vechi al localității, Adzinci, este de origine turcă și provine din cuvântul „hadji”, un titlu care li se dă musulmanilor care au realizat hajj-ul, pelerinajul la Mecca.

Multe dintre denumirile localităților din Serbia provin din limba turcă, o rămășiță a dominației imperiului otoman între secolele XIV — XIX.

„Nu vrem nimic de origine turcă aici, doar de origine slavă. Putinovo sună bine și se pronunță ușor”, a adăugat rezidentul intervievat de EFE.

Decizia a fost luată în unanimitate de locuitorii satului, care au organizat un referendum pe această temă. De asemenea, locuitorii au hotărât ca băutura locală să se numească Putinovka.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *