Ies la iveală noi sporuri scandaloase care le umplu buzunarele unora dintre bugetarii privilegiaţi. De exemplu, la o companie din subordinea Ministerului Energiei, toată conducerea primeşte un bonus de 10% pentru că din management face parte şi o femeie. Ministrul Energiei Bogdan Ivan a trimis deja acolo Corpul de Control.
Concret, faptul că în conducerea companiei se aflau și femei, a adus bonusuri materiale nu doar pentru femeile care se aflau în management, ci pentru toată conducerea acestei companii. Vorbim de bonusuri materiale de aproximativ 10% prin atingerea unor indicatori de performanță.
Situația a fost semnalată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a declarat că a trimis Corpul de Control la această companie, unde erau acordate anumite bonusuri și pentru că angajații aveau cursuri de formare.
Ministrul nu a vrut să facă public numele acestei companii, dar, conform unor surse, ar fi vorba despre SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A.). SAPE este o companie de stat românească, aflată în subordinea Ministerului Energiei, înființată în 2013 prin divizarea Electrica SA.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News