Serviciile publice din România, într-un singur loc: Ce presupune inițiativa CNSP lansată de un deputat liberal

Sursa foto: Pexels

Un proiect de lege esențial pentru modernizarea administrației a fost depus de deputatul PNL Octavian Oprea. Acesta propune înființarea unui Catalog Național al Serviciilor Publice, o platformă digitală care va centraliza toate serviciile oferite de instituțiile publice din România și va standardiza modul în care acestea sunt prezentate și furnizate cetățenilor.

„Principalul beneficiar va fi cetățeanul care va interacționa mai simplu și mai ușor cu administrația publică. Oricine va putea găsi în Catalogul Național al Serviciilor Publice informații care să îl ajute să navigheze prin procedurile administrative”, a transmis Oprea pe pagina sa de socializare.

Potrivit deputatului liberal, Catalogul va include: lista completă a serviciilor publice; pașii de urmat pentru accesare; gradul de digitalizare; condițiile și costurile implicate.

Platforma serviciipublice.gov.ro, realizată sub coordonarea Autorității pentru Digitalizarea României, va deveni punctul unic de referință pentru toți cetățenii și investitorii care interacționează cu administrația. Mai mult decât o bază de date, platforma va standardiza procedurile administrative în toată țara, eliminând discrepanțele între județe și oferind coerență la nivel național.

Implementarea se va face etapizat, dar cu termene clare: 90 de zile pentru aprobarea arhitecturii tehnice și 180 de zile pentru definirea metodologiei de înrolare a instituțiilor.

Proiectul propus de Oprea este văzut ca un pas decisiv spre digitalizarea eficientă a statului român. Într-un moment în care încrederea în administrație depinde de transparență și accesibilitate, inițiativa poate deveni una dintre reformele cheie în domeniul serviciilor publice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: