Serviciul de Poliţie „Delta Dunării”: 12 controale, 9 persoane cercetate, 11 infracţiuni constatate

Sursa foto: Pexels

Peste o tonă de peşte, 43 de kilograme de raci, 257 de unelte de pescuit şi un autoturism au fost indisponibilizate, în urma a 9 controale desfăşurate în decembrie de Serviciul de Poliţie „Delta Dunării”.

”În perioada 1 – 15 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul piscicol. Astfel, au fost desfăşurate două acţiuni şi efectuate 12 controale, 9 persoane fiind conduse la sediul poliţiei, pentru cercetări. Totodată, au fost legitimate 15 persoane, fiind verificate două mijloace de transport. Au fost constatate 11 infracţiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura şi Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală. De asemenea, au fost indisponibilizate peste 1.200 de kilograme de peşte, din diferite specii, 43 de kilograme de raci, 257 de unelte de pescuit şi un autoturism”, transmite Serviciul de Poliţie „Delta Dunării”.

Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 55.030 de lei.

La data de 14 decembrie 2023, în localitatea Plopu, judeţul Tulcea, poliţiştii Serviciului de Poliţie ,,Delta Dunării” şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea – Serviciul de Ordine Publică, au descoperit la punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu profil piscicol 102,7 kilograme de peşte proaspăt din diferite specii fără documente legale de provenienţă. Peştele a fost confiscat şi predat la o unitate de profil, spre valorificare.

În acest caz se desfăşoară cercetări privind săvârşirea infracţiunii de pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale, faptă prevăzută şi pedepsită conform OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: