Sesiune de lectură publică, dedicată Zilei Limbii Române

Gradina Botanica
Sursa foto: Facebook

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Open Art, APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi AgenţiadeCarte.ro, organizează joi, un eveniment dedicat celebrării Zilei Limbii Române.

O Sesiune de lectură publică, va avea loc joi, de la ora 18:00, în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, informează un comunicat transmis AGERPRES. Doritorii de lectură au fost selectaţi pe baza unor fişe de înscriere, disponibile în toate filialele BMB şi la Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, arată sursa citată, întrucât numărul de participanţi este limitat – aproximativ 200 de persoane – de spaţiul disponibil organizării unor astfel de evenimente, din cadrul Grădinii Botanice.

Sesiunea de lectură publică este susţinută de Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma şi Dan Mircea Cipariu, scriitori şi poeţi care au publicat în ultimii trei ani volume foarte valoroase, premiate atât în România, cât şi în afara ţării, arată AGERPRES.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte, în România, la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României, prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990, în Republica Moldova, sub numele Limba Noastră, pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: