Credincioşii îl prăznuiesc sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc.
Numit şi „Cel dintâi chemat”, Sfântul Andrei a fost primul apostol care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la propovăduirea Evangheliei. El s-a născut în Betsaida Galileia, pe ţărmul Lacului Ghenizaret, la nord de Israel. Conform Sfintei Scripturi, Andrei era fratele lui Simon Petru, ambii fiind pescari şi lucrând cu tatăl lor.
Alături de ceilalţi Apostoli, îl urmează şi însoţeşte pe Mântuitorul pe drumurile Ţării Sfinte. Asistă şi la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost pe Pământ. De asemenea, Andrei a văzut şi Patimile Domnului, plângând nespus de mult la moartea Mântuitorului. Totuşi, credinţa sa a rămas de neclintit, iar Domnul nostru i se arată atât lui, căt şi celorlalţi apostoli, în ziua Învierii. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorţi, toţi Apostolii au primit teritoriile în care urmau să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a mers să predice în Scytia şi Asia Mică.
Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se ştie exactitate anul morţii sale, însă se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuţiile lui Nero (54-68) sau Diocleţian (81-96). A fost răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută astăzi drept „Crucea Sfântului Andrei”.
Conform Sinaxarului, în data de 3 martie 357, cinstitele moaşte ale Sfântului Andrei au fost mutate de la Patras la Constantinopol, de către Sfântul Artemie, din porunca Împăratului Constantiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare, fiind aşezate alături de moaştele Sfântului Luca Evanghelistul şi cu ale Sfântului Timotei, în biserica Sfinţilor Apostoli.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News