Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de Congres, relatează Reuters.
Totodată, se va încheia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ultimii ani.
Un pas înapoi pentru SUA în tranziţia verde
Organizaţia de advocacy Electrification Coalition a reacţionat dur, afirmând că ”pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto globală, este clar că viitorul transportului este electric; acest proiect de lege cedează rolul Americii în acel viitor în favoarea Chinei.”
Iniţial, SUA au introdus acest credit fiscal în 2008, fiind plafonat pentru fiecare producător la 200.000 de unităţi. Reforma din 2022 a extins creditul şi la vehiculele în leasing şi a eliminat plafonul pe producător.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News