Ca în fabula „Câinele și Cățelul”, în care primul dorea să fie egal cu leii, nu și cu cățeii, Sorin Grindeanu a decis să taie de la porție pe motiv de austeritate compensațiile studenților pe tren și ceferiștilor, dublând însă indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA.
Austeritate pentru mase, lăfăială pentru membrii CA CFR SA. La finele lunii decembrie, cu puțin înainte de Crăciun, membrilor CA CFR SA li s-au majorat prin decizie AGA indemnizațiile, la un nivel aproximativ dublu față de precedentul stabilit în 2023.
În decizia nr 34 din 18 decembrie 2024 membrii AGA stabilesc un nivel de 24.393 lei pentru indemnizația fixă brută lunară a membrilor neexecutivi CA CFR SA. Pentru câteva ședințe pe lună membrii CA CFR SA urmează deci să încaseze aproape 5.000 de euro. Unii dintre aceștia sunt membri în mai multe Consilii de Administrație și, în plus, angajați bine plătiți ai statului. Ion Damian, fost polițist din fieful lui Sorin Grindeanu, Timișoara, și membru în CA CFR SA a încasat conform declarației sale rectificative de anul trecut 113.007 lei salariu de la Ministerul Transporturilor, 92.760 lei de la Compania de Drumuri – CA și 87.384 lei de la CA CFR SA. Un total deci de aproximativ 300.000 lei, deci 60.000 de euro într-un an.
În unu-doi ani s-a dublat
Revenind, nivelul stabilit la finele anului trecut este aproape dublu față de cel prevăzut într-un AGA din 2023. Hotărârea 7 din 13 februarie 2023 a stabilit că indemnizația fixă lunară brută a membrilor CFR SA este de 12.448 lei, dar nu mai mult de două ori media câștigurilor medii pe sector, potrivit obiectului de activitate CNCF.
Un alt document elaborat în decembrie 2024 prevede un nivel al indemnizației de 24.393 lei pentru membrii CA și președinte CA, 50.322 lei pentru directorul general și de 33.548 pentru cel financiar.
Decizia AGA este semnată de Adrian Găvruța, secretar general adjunct la Ministerului și de Radu Togănel, consilier în cadrul Ministerului.
Realizările directorilor
Dacă nu este clar cât de mult și-au îndeplinit atribuțiile directorii unei companii în care trenurile circulă cu viteze sub 50 de kilometri pe oră, la capitolul drepturi ei stau cât se poate de bine. Astfel, potrivit Raportului Comitetului de Remunerare pe 2023, cheltuielile cu șefii au fost îndeplinite în proporție de 99,94%. Din cei 1,98 milioane lei prevăzuți pentru cheltuieli aferente contractelor de mandat, au fost consumați 1,97 milioane lei. Membrii CA au luat grosul de peste un milion de lei, urmați de directorul general Ion Simu-Alexandru cu 585,78 mii lei și de directorul financiar cu 392 mii lei. Acestor sume li se va adăuga în viitor indemnizația variabilă neacordată încă, urmare a faptului că nu au fost stabiliți indicatorii de performanță din mandate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News