Și-a deschis porțile a XXII-a ediție a Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova”. România, țară-invitat

Centrul Internațional Expozițional Moldexpo” și-a deschis, astăzi, larg porțile pentru vizitatorii Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova”. Expoziția ajunsă la a XXII-a ediție se desfășoară cu genericul “Acasă. Autentic. Autohton.”, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și având România ca țară-invitat. 
„M-am bucurat să iau parte la deschidere alături de ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Turcanu, oficialități ale Republicii Moldova și reprezentanți ai Camerelor de Comerț din România.
Am subliniat în mesajul meu de salut importanța bunei colaborări dintre antreprenorii de pe cele două maluri ale Prutului și rolul esențial al mediului de afaceri în economia unei țări.

Am participat totodată și la Reuniunea de Afaceri Republica Moldova-România, desfășurat cu ocazia expoziției”, a anunțat pe Facebook Adrian Dupu, Secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: