Skip to content
Politică

„Și PSD are oameni valoroși”. USR a finalizat propunerile pentru prefecturi: printre ei, și foști PSD-iști

Inquam Photos / Virgil Simonescu
" "

Biroul Naţional USR a decis susţinerea mai multor propuneri de numiri pentru funcţiile de prefect şi subprefect din țară. Din lista comunicată public de partidul lui Dan Barna aflăm că propunerea USR Olt pentru funcţia de subprefect este Fănel Bădici, lider al filialei judeţene şi fost candidat pentru o funcţie de consilier local din partea PSD, în urmă cu mai mulţi ani.

Presa locală a dezvăluit că Fănel Bădici, actual preşedintel al USR Olt, a candidat pentru un post de consilier local PSD, în localitatea Izbiceni, în  anul 2012. Candidatura sa pentru consiliul local din Izbiceni este cuprinsă într-un document intern al PSD, semnat de către Paul Stănescu. Numele preşedintelui USR Olt se găsea pe poziţia cu numărul 8 pe lista PSD.

" "

Biografia lui Fănel Bădici nu este cunoscută, dar presa locală scrie că în 2005 intrase la Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova, dar a fost exmatriculat în scurt timp. În 2012, pe lista de candidaţi PSD el figura cu calificarea de „programator calculator“. Presa locală scrie că el ar fi absolvit, în 2017, o facultate particular.

Cum arată lista:

Bacău, prefect – Leonard Ioan Bulai

Este avocat definitiv, membru al Baroului Bacău din ianuarie 2009, cu specializare în Drept civil, contencios administrativ şi fiscal, contracte civile şi comerciale, Dreptul muncii şi insolvenţă. Din decembrie 2012, este managing partner la Societatea Civilă de Avocaţi „Achim & Bulai”. Ca implicare civică, este membru în Comitetul Crucii Roşii Bacău din 2015.

Covasna, subprefect – Dulanyi-Balogh Szilard

Absolvent de Drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, şi-a început activitatea profesională ca jurist la Consiliul Judeţean Covasna, după care s-a mutat în mediul privat, la o societate profesională din domeniul administrare şi lichidare judiciară.

Brăila, prefect – Nicuşor Ciocan

Absolvent de Automatică la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, respectiv Ştiinţe Economice la Universitatea „Danubius” Galaţi şi posesor al unui master în Administrarea Afacerilor Internaţionale, lucrează de peste 12 ani în domeniul fondurilor europene, atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală. Este manager de proiect în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est şi vicepreşedinte al USR Brăila.

Galaţi, prefect – Gabriel Aurelian Panaitescu

De profesie inginer, cu un master în Energetica şi protecţia mediului la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, are o experienţă îndelungată în administraţia publică, deţinând anterior funcţiile de inspector guvernamental, comisar şef la Garda de Mediu Galaţi, prefect, respectiv subprefect de Galaţi.

Maramureş, prefect – Vlad Emanuel Duruş

Licenţiat în Drept la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, deţine un master în Ştiinţe Penale şi Criminalistică şi a fost deputat USR în legislatura 2016-2020, fiind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică a Camerei. Din anul 2015, este avocat în cadrul Baroului Maramureş.

Mureş, subprefect – Ana Lucia Hang

Licenţiată în Economia Comerţului şi Turismului, este preşedintele USR Mureş şi de aproape trei decenii activează ca antreprenor. Are la activ cursuri de formare în Management de proiect, respectiv Inspector Protecţia Muncii, dar şi un curs de perfecţionare în Competenţe antreprenoriale.

Olt, subprefect – Fănel Bădici

Licenţiat în Ştiinţe economice, a făcut performanţă în echipa de management a unui grup de firme cu capital românesc. A intrat în politică, în USR, după alegerile parlamentare din 2016, dornic să pună umărul la proiectul de modernizare a României.

Giurgiu, subprefect – Ionuţ Alexandru Ciprian

Absolvent de Cibernetică, Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti, are o experienţă de peste 20 de ani în cercetare de marketing şi management de proiecte în cadrul unor companii multinaţionale. Este preşedintele USR Giurgiu, iar pe lista sa de priorităţi se află educaţia, agricultura şi dezvoltarea judeţului Giurgiu.

Prahova, subprefect – Felix Bulearcă

Inginer petrolist de profesie, a studiat Relaţii Publice şi Comunicare la Institutul de Studii pentru Ordine Publică Bucureşti înainte de a urma o carieră militară, ca ofiţer de pompieri, carieră finalizată în anul 2016, cu trecerea în rezervă cu gradul de colonel. A fost consultant în domeniul situaţiilor de urgenţă, iar din octombrie 2020 este consilier judeţean USR PLUS.

Sibiu, subprefect – Theodoru Laurenţiu

De profesie inginer Electronică şi Telecomunicaţii – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, a urmat cursuri post-universitare de management, de fiabilitate şi mentenanţă a sistemelor tehnice la Bucureşti şi Geneva. Timp de 30 de ani, a fost implicat în domeniul privat al telecomunicaţiilor, iar în 2017 a intrat în corpul profesional al evaluatorilor autorizaţi.

Argeş, prefect – Emilia Mateescu

Absolventă de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, specializarea Administraţie publică, are un master în Drept la Universitatea Bucureşti şi urmează studii de doctorat la Universitatea din Craiova. Din mai 2011, este executor judecătoresc, iar în 2018 a devenit membră USR.

Ialomiţa, prefect – Mihai Andrei Tănăsescu

A studiat Relaţii Internaţionale şi a absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, este antreprenor şi preşedintele USR Ialomiţa. Ca prefect, îşi propune să fie liantul între instituţiile statului, comunitate, mediul de afaceri şi societatea civilă, cu aplicarea principiului integrităţii şi corectitudinii.

Satu Mare, subprefect – Lavinia Anamaria Kiss

Este absolventă de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” Arad, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune, are un master în Audit şi expertiză contabilă. Are o experienţă de 13 ani în domeniul bancar, din care mai bine de 9 ani în management, acumulând experienţă în coordonarea de echipe şi implementarea proiectelor.

Braşov, subprefect – Ioan Codruţ Bucur

Este economist, cu o carieră în vânzări şi management de peste 20 de ani, iar în urmă cu şapte ani, a devenit antreprenor. S-a implicat civic în Asociaţia Reactiv Braşov şi a devenit membru USR în septembrie 2017. Din octombrie 2020, este consilier judeţean USR PLUS, membru în Comisia 1 de Buget-Finanţe a CJ Braşov.

Hunedoara, subprefect – Oana Andreea Biriş

Licenţiată în Filologie a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a obţinut definitivatul în învăţământ în 2008 şi a fost profesor de limba engleză la mai multe şcoli generale şi licee din Deva, înainte de a pleca în Italia şi a obţine atestatul de operator socio-sanitar. Este membru al USR din decembrie 2017, iar în prezent conduce filiala USR Deva.

Gorj, prefect – Corneliu Răducan Morega

După studii de inginerie, s-a îndreptat spre arhitectură, devenind în decembrie 2015 arhitect cu drept de semnătură. De peste 20 de ani, lucrează în mediul privat, ajungând să conducă unul dintre cele mai mari cabinete de arhitectură din Târgu-Jiu. În politică, s-a implicat în 2020.

Arad, subprefect – Vasile Valer Cătană

Licenţiat în Administraţie publică la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, are certificat de atestare ca expert în achiziţii publice şi timp de 27 de ani a activat în mediul privat, în domenii precum consultanţă financiară, HORECA şi transportul rutier de mărfuri paletizate. Din octombrie 2020, este consilier judeţean USR PLUS.

Suceava, prefect – Iulian Cimpoeşu

Este absolvent al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe – Muzeologie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a urmat cursuri postuniversitare de Bazele conservării ştiinţifice, după care a absolvit ca şef de promoţie Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – Administraţie Publică a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Din 1994, este expert conservare bunuri de patrimoniu la Muzeul Bucovinei, Suceava.

Călăraşi, subprefect – Ştefan Georgică

Absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, are un masterat în Managementul Sectorului Public şi un curs de Managementul Administraţiei Publice la Institutul Naţional de Administraţie. Lucrează de peste 20 de ani în cadrul ANAF Călăraşi, în prezent ocupând funcţia de şef Administraţie adjunct – Colectare.

Bihor, subprefect – Daniel Cristian Palaghianu

Licenţiat al Institutului Militar de Intendenţă şi Finanţe „Gh. Lazăr” Sibiu, a intrat în 2002 în Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România. A petrecut trei ani în structurile MapN şi are peste 20 de ani de experienţă atât în administraţie, cât şi în sectorul privat, acolo unde a activat în poziţii de top-management.

Iaşi, subprefect – Ştefan Tanasă

Este absolvent al Facultăţii de Inginerie Energetică din cadrul Universităţii „Gh. Asachi” Iaşi şi a absolvit două mastere, unul în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, Facultatea de Drept – Specializarea Criminalistică, celălalt în cadrul Universităţii „Gh. Asachi”, Facultatea de Inginerie Energetică în Managementul Energiei şi Mediu. S-a implicat civic în Fundaţia Comunitară Iaşi – Swimathon, iar din octombrie 2020 este consilier judeţean USR PLUS.

Caraş Severin, subprefect – Andrei George Plujar

După licenţa la Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, şi-a extins cunoştinţele cu un MBA în Administrarea afacerilor. Din 2015, conduce o firmă de plasare forţă de muncă, iar din iunie 2017 este preşedintele USR Caraş Severin.

Neamţ, subprefect – Florin Zaharia

Este inginer transporturi maritime, absolvent al Institutului de Marină „Mircea Cel Bătrân” Constanţa, iar din 2014 este comandant de cursă lungă. Are o experienţă de peste 20 de ani în cadrul unei companii străine, este vicepreşedinte al USR Neamţ, iar în octombrie 2020 a fost ales consilier judeţean USR PLUS.

Constanţa, subprefect – Mihai Vîlcu

Licenţiat în informatică economică, este antreprenor în agricultură şi, din octombrie 2020, consilier local în comuna Ghindăreşti. Vorbeşte engleză, italiană şi rusă, a urmat mai multe cursuri de comunicare politică, marketing politic şi de pregătire în administraţie publică locală.

Teleorman, subprefect – Sergiu Iordan

Pasionat de ştiinţele exacte, a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, specializarea Radionavigaţie. În timpul stagiului militar, a urmat cursuri intensive de Drept penal şi Drept procesual penal şi a fost avansat în grad de ofiţer MAI, iar din 1996 s-a dedicat antreprenoriatului. Este preşedintele USR Teleorman.

Bistriţa-Năsăud, subprefect – Lorand Toth

Este absolvent al Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca, specializarea Instalaţii pentru construcţii civile şi industriale, şi a absolvit un master în Ingineria, dreptul şi economia dezvoltării durabile la aceeaşi universitate. Are o carieră de peste 13 ani în mediul privat ca inginer şef şi manager de proiect şi este preşedintele USR Bistriţa-Năsăud.

Alba, subprefect – Viorel Raşcovici

Absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri activi Câmpina, dar şi al Facultăţii de Drept – Academia de Tehnoeconomie şi Cooperare Româno-Americană Bucureşti, a urmat numeroase cursuri de specializare, printre care poliţie judiciară, ordine-publică mediu urban, psihologie judiciară, drepturile omului şi rezolvarea conflictelor. A fost poliţist cu funcţie de conducere în IPJ Alba, iar din octombrie 2020 este consilier local USR PLUS Comuna Cergău, Alba.

Timiş, prefect – Zoltan Nemeth

Avocat de peste 10 ani, absolvent al unui master în Drept şi doctorand în Drept comercial la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, a făcut parte din primul Consiliu Local al Tinerilor Timişoara. Este membru fondator al USR Timiş, în prezent vicepreşedinte al USR Timiş, iar din octombrie 2020 este consilier judeţean USR PLUS.

Ilfov, subprefect – Dumitru Văduva

Avocat pledant, definitiv din 2002, specializat în Drept civil, Drept comercial, Drept administrativ, Drept fiscal, Dreptul mediului şi Dreptul muncii, este preşedintele USR Dobroieşti, iar din octombrie 2020 este consilier local USR PLUS.

Mehedinţi, subprefect – Claudiu Chiriac

Este licenţiat în Ştiinţe Juridice şi în Management Financiar Contabil şi timp de peste 10 ani a lucrat în companii naţionale şi multinaţionale. Din martie 2017, este preşedinte USR Mehedinţi, iar din 2014, este implicat şi în Asociaţia de Turism Montan şi Ecologie SPEO-ALPIN MH.

„Și PSD are oameni valoroși”

Amintim că PNL Arad a criticat, miercuri, nominalizarea USR pentru o funcţie de subprefect în judeţ, precizând că cel propus pentru această funcție, Vasile Cătana, este fost membru PSD. Într-un comunicat de presă cu titlul „PSD are subprefect… via USR”, vicepreşedintele PNL Arad Ionel Bulbuc afirmă că nominalizarea lui Vasile Cătana „este o mare dezamăgire pentru electoratul USR”, care de-a lungul timpului a criticat „traseismul politic”. Pe de altă parte, preşedintele USR Arad, Răzvan Anghel, a declarat că Vasile Cătana a trecut prin „filtrele” partidului şi este „un om valoros”.

„A trecut prin toate filtrele USR. A fost doi ani doar voluntar înainte de a se înscrie în partid, a muncit mult şi a primit derogare pentru a fi acceptat membru. Nu cred ca este o problemă cu această nominalizare, este un om valoros. Şi PSD are oameni valoroşi”, a spus Anghel, potrivit Agerpres.

Licenţiat în administraţie publică, Vasile Cătana a activat timp de 27 de ani în mediul privat. Şi-a început cariera profesională în domeniul executării instalaţiilor electrice, iar ulterior a fost implicat în consultanţă financiară, în domeniul HORECA şi în domeniul transportului rutier de mărfuri. În prezent, este consilier judeţean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *