Skip to content
Sibiu Știri locale

Sibiu: 400 de elevi şi 25 de profesori s-au autoevacuat din cantina unui liceu unde a izbucnit un incendiu

ISU

Aproximativ 400 de elevi şi 25 de profesori s-au autoevacuat marţi seara din cantina Liceului „Octavian Goga”, unde a izbucnit un incendiu în camera frigorifică, din cauza unui scurtcircuit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.

Ca urmare a declanşării sistemului de avertizare, 17 clase de elevi s-au autoevacuat în curtea şcolii. Cauză probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de scurtcircuit electric produs la un corp de iluminat din camera frigorifică. Au ars sticle din plastic cu ulei depozitate în apropiere„, a precizat Alina Voina.

Potrivit sursei citate, o femeie de 67 de ani cu atac de panică a fost asistată de echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital. Potrivit sursei citate de Agerpres, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de trei metri pătraţi, cu degajare de fum dens din cauza uleiurilor arse, la venirea pompierilor. Focul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *