Skip to content
Sibiu Știri locale

Sibiu: Accident pe Transfăgărăşan. Un bărbat şi un copil au ajuns la spital

news.ro

Un bărbat de 54 de ani şi un copil de nouă ani, cetăţeni străini, au fost transportaţi la spitale din Sibiu, luni după-amiază, după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism, pe Transfăgărăşan. Traficul se desfăşoară alternativ, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă.

Accidentul s-a produs pe DN 7C – Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă.

Din primele cercetări rezultă că şoferul unui autoturism, în timp ce conducea autoturismul spre Cârţişoara, din cauze ce urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus. Conducătorul motocicletei, în vârstă de 54 de ani, şi un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe moto, cetăţeni străini, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi„, a precizat Poliţia Judeţeană Sibiu, potrivit news.ro.

Copilul a fost transportat de un echipaj SMURD al Punctului de Lucru Avrig la CPU Luther, având un traumatism la un picior, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ, pentru a fi fus la UPU Sibiu.

Autoturismul era condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Teleorman.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

Traficul se desfăşoară alternativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *