Skip to content
Sibiu Știri locale

Sibiu: Pensionarii au stat la cozi interminabile pentru a-şi schimba cardul de călătorie

antena 3

Pensionarii din Sibiu stau la cozi ore în şir pentru schimbarea cardurilor de călătorie. Asta pentru că, recent, compania de transport public a reînnoit sistemul de tichete, iar pentru înlocuirea cartelei au fost puse la dispoziţie doar cinci puncte în tot oraşul. Reprezentaţii firmei, însă, au anunţat că nu e necesar să se îngrămădească la cozi pentru că procedura durează până la sfârşitul lunii iunie.

Încă de la prima oră, zeci de pensionari s-au aşezat la cozi, la tonetele organizate de compania de transport. Iar unii au stat până aproape de prânz.

Oamenii au  format cozi uriaşe la gheretele Tursib pentru preschimbarea cardurilor de călătorie.

Cei care au venit la primele ore ale dimineţii au aşteptat şi câte trei ore.

„Mi se pare o prostie, timp pierdut. Patru ore, de la 9 până la 16. Nu se poate. Unde să stai? Unii sunt bolnavi”, spune o femeie.

Oamenii spun că astfel de cozi puteau fi evitate  dacă în oraş ar fi fost amenajate mai multe astfel de puncte pentru schimbarea cardului.

Unii dintre pensionari nu au reuşit să îşi schimbe cardul din prima zi, aşa că s-au văzut nevoiţi să mai stea o dată la coadă.

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii companiei de transport public au anunţat că pensionarii nu ar trebui să se grăbească să-şi  schimbe cardurille, pentru că cele actualele sunt valabile până la sfârşitul lunii iunie şi că vor avea timp  suficient pentru a realiza aceasta procedură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *