Skip to content
Sibiu Știri locale

Sibiu: Prima recoltare de plasmă umană hiperimună de la un pacient vindecat de COVID-19

radioresita.ro

Prima recoltare de plasmă umană hiperimună de la un pacient vindecat de COVID-19 făcută la Sibiu a avut loc luni, donatorul fiind un asistent medical de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), informează news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii SCJU Sibiu, la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu a avut loc, luni, prima procedură de colectare de plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat.

„Donatorul este Dobra Raul Aurel în vârstă de 33 ani, din Sibiu, infectat cu Covid – 19 şi vindecat de medicii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Bărbatul este angajat al SCJU Sibiu ca asistent medical şi a făcut acest gest „din dorinţa de a ajuta şi pentru a da speranţă persoanelor bolnave în lupta cu noul coronavirus”. Potrivit testelor preliminare, bărbatul prezintă anticorpi şi, ca urmare, a fost programat pentru recoltare”, arată sursa citată.

După recoltare, conform protocoalelor, sunt trimise probe la Institutul National de Hematologie Transfuzională din Bucureşti pentru a fi efectuată testarea în vederea identificării prezenţei tuturor virusurilor transmisibile. După testare, rezultatele probelor vor fi trimise la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu într-un termen de 5 zile, urmând ca apoi plasma să fie utilizată pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.

Am avut primul pacient care a donat plasmă, prin procedura de plasmafereză. I-am recoltat probele preliminare şi a ieşit totul în regulă, inclusiv anticorpii SARS-CoV-2 pe care îi are prezenţi şi care arată că este în proces de vindecare. După recoltare, repetăm analize pacientului şi le trimitem la Institutul National de Hematologie Transfuzională, unde se face un test suplimentar, care nu se face la Sibiu. Abia apoi urmează transferul de plasmă”, a declarat Livia Mareş, biolog şi purtător de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, citată în comunicat.

SCJU Sibiu a primit recent, spre folosinţă gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză (colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare încheiat între Besamx Pharma Distribution SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Judeţean Sibiu şi spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *