Sibiul bate Viena într-un top mondial al celor mai frumoase orașe de Crăciun din lume. Pe ce loc se află

Sursa foto: X

Un nou top, de această dată realizat la nivel mondial, plasează Sibiul în partea superioară a ierarhiei, printre primele cinci „cele mai frumoase orașe de Crăciun din întreaga lume”.

Târgul de Crăciun de la Sibiu a poziționat orașul din România pe locul patru la nivel mondial al celor mai frumoase orașe împodobite pentru sărbătorile de iarnă în acest an.

Topul a fost postat pe un cont „X” (de Twitter), de către cei de la Culture Critic care au aproximativ un milion de urmăritori în întreaga lume.

Din clasament lipsește un alt mult lăudat târg de Crăciun din țara noastră, de văzut în România – cel de la Craiova, Sibiul fiind de altfel singurul oraș din țara noastră inclus în această ierarhie.

De asemenea, cea mai renumită piață europeană de Crăciun, cea de la Viena, care ani de zile a dominat clasamentele, de această dată ocupă abia locul șase.

Pe primele poziții ale noului top mondial sunt clasate orașele Dresda – Germania, Strasbourg – Franța și Quebec – Canada.

Nu este pentru prima dată în ultimii 16 ani, de când piața de Crăciun din Sibiu tot face senzație, când aceasta apare în topurile europene sau internaționale de turism.

Anul trecut, spre exemplu, Sibiul s-a clasat printre primele 10 Târguri de Crăciun din lume, fiind catalogat drept „cel mai plin de magie din România”.

Imaginea cu Târgul de Crăciun de la Sibiu, din postarea de pe Twitter, a adunat acum peste 1,1 milioane de vizualizări.

Topul de pe Twitter cuprinde, pe celelalte poziții (22 în total), după Sibiu – România, renumite capitale europene ori orașe cunoscute precum:  Locorotondo (Italia), Talin (Estonia), Viena (Austria), Riga (Letonia), San Miguel de Allende (Mexic), Tbilisi (Georgia), Bath (Anglia), Köln (Germania), Assisi (Italia), Vilnius (Lituania), Praga (Cehia), Sevilla (Spania), Bruges (Belgia), Londra (Marea Britanie), Annaberg-Buchholz (Germania), Salzburg (Austria), Grindelwald (Elveția) și Moscova (Rusia).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: