Skip to content
Politică

Siegfried Mureşan: Guvernul PSD – ALDE a refuzat ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii

Europarlamentarul liberal Siegfried Muresan afirmă, vineri, că Guvernul PSD – ALDE a refuzat ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii, pentru că ar fi trebuit să depună candidatura până în 6 mai. ”Guvernul Dăncilă nu a depus candidatura fiindcă nu este capabilă să obţină nimic pentru România în Europa”, susţine Mureşan.

Guvernul PSD – ALDE a refuzat ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii. România avea termen până pe 6 mai să se înscrie pentru a găzdui nou-înfiinţata Autoritate Europeană a Muncii (AEM). De două ori am făcut apel public Guvernului României să depună o candidatură serioasă pentru a găzdui această nouă instituţie europeană. Prima dată în martie, după ce Consiliul UE a publicat procedura de selecţie a noului sediu, a doua oară la începutul lunii aprilie, când am votat în Parlamentul European regulamentul privind funcţionarea instituţiei”, a scris, vineri, pe Facebook, europarlamentarul liberal Siegfried Muresan.

Acesta susţine că a insistat ca România să se înscrie în această competiţie pentru că ar fi avut cele mai multe şanse să câştige.

În primul rând, fiindcă este una dintre cele cinci ţări membre ale UE care nu găzduiesc încă nicio instituţie europeană şi fiindcă este cea mai mare dintre aceste ţări. Celelalte ţări sunt Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Slovacia. În al doilea rând, fiindcă cerinţele privind facilităţile pe care trebuie să le aibă noul sediu şi noul oraş-gazdă pot fi îndeplinite cu uşurinţă de un sediu din Bucureşti. La finalul perioadei de depunere a candidaturilor, trei din cele patru ţări care nu găzduiau o instituţie UE şi-au depus candidatura pentru găzduirea AEM: Bulgaria (Sofia), Slovacia (Bratislava ) şi Cipru (Nicosia), alături de Letonia (Riga), ţări şi oraşe mult mai mici şi cu resurse mai mici decât România şi Bucureşti. Letonia, o ţară cât cinci judeţe, găzduieşte deja o instituţie UE şi nu renunţă în a găzdui şi AEM. Aşa obţii lucruri în Europa”, a mai scris Mureşan pe Facebook.

Potrivit acestuia, ”Guvernul Dăncilă nu a depus candidatura fiindcă nu este capabilă să obţină nimic pentru România în Europa”.

Este un nou mare eşec al Guvernului Dăncilă mai ales că se întâmplă în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE. Mai ales că această instituţie s-a înfiinţat în timpul preşedinţiei române şi, cel puţin teoretic, guvernul ştia exact ce implică găzduirea acestei autorităţi. Cer prim-ministrului Dăncilă să iasă public şi să explice de ce a ales să dea cu piciorul şansei ca România să găzduiască în premieră o instituţie a Uniunii Europene”, a mai scris Mureşan, citat de News.ro.

Noua agenţie ar urma să aibă, la început, 23 de angajaţi, obiectivul fiind ca în 5 ani să ajungă la 144 de angajaţi.

Criteriile pentru selectarea sediului sunt: 1. echilibrul geografic, prioritate având statele ca România, care nu au încă un sediu, 2. existenţa unui sediu de 5.000 – 7.000 de metri care să permită începerea cât mai rapidă a activităţii, 3. acces uşor la acest sediu, 4. existenţa facilităţilor de educaţie pentru copiii angajaţilor şi 5. acces uşor la piaţa forţei de muncă şi la servicii de securitate socială şi de sănătate adecvate pentru familia angajaţilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *