Siegfried Mureşan: PNL – singurul partid care a influenţat decizii europene în favoarea României, în ultimii 5 ani

Partidul Naţional Liberal este singurul partid care, „realmente”, a influenţat, la nivel european, decizii în favoarea României, în ultimii cinci ani, a declarat, vineri, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

Mureşan a subliniat că este important ca oamenii să fie informaţi cu privire la lucrurile pe care Uniunea Europeană le-a făcut.

„Cu cât oamenii sunt mai bine informaţi, mai educaţi, cu atât cad mai greu pradă dezinformării, ştirilor false, propagandei care va exista, sunt sigur, în următoarele săptămâni şi luni de campanie electorală. E important să şi spunem oamenilor ce credem că se va întâmpla în viitor cu Uniunea Europeană. (…) Partidul Naţional Liberal este singurul partid care realmente a influenţat decizii în favoarea României în ultimii cinci ani, fiindcă temele europene ne-au fost importante, dar şi fiindcă am fost câştigătorii alegerilor europarlamentare de data trecută. În 2019, noi am câştigat alegerile europarlamentare în România. Ca atare, am mers cu o delegaţie numeroasă în Parlamentul European şi am mers în cel mai mare grup politic din Parlamentul European – Partidul Popular European”, a afirmat Mureşan, la conferinţa „Mai puternici în Europa”, organizată de PNL Sector 3.

El a prezentat structura grupurilor din Parlamentul European şi s-a referit la pericolul extremismului, subliniind că există în Legislativul de la Strasbourg şi extremişti, dar aceştia sunt izolaţi şi nu reuşesc să influenţeze deciziile.

„Extremismul este periculos, acest pericol este real, dar nu cred că extremiştii vor fi mult mai puternici după alegerile europarlamentare în Parlamentul European, fiindcă oamenii încep să-şi dea seama că un vot dat extremiştilor, AUR, Şoşoacă, cum se numesc, mai ales la alegerile europarlamentare, este un vot pierdut. În Parlamentul European, deciziile se iau de către o majoritate proeuropeană, de oameni care cred în Uniunea Europeană, iar dacă mergi în Parlamentul European şi spui: nu cred în Uniunea Europeană, sunt şoşocel, sunt împotriva voastră, a tuturor, vreau să slăbesc UE, vreau să vă pun tuturor masa în cap, reuşeşti să ai voturile a cinci, şase ca tine, dar vei avea instantaneu împotriva ta 650 de europarlamentari, nu reuşeşti să te impui, eşti gălăgios,  poate nepoliticos, dar rămâi izolat”, a explicat Siegfried Mureşan.

Conform acestuia, alegerile europarlamentare sunt importante şi pentru a opri creşterea acestor forţe extremiste, antieuropene.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: