Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, afirmă luni că rezultatul alegerilor din landurile germane Turingia şi Saxonia demonstrează că doar partidele proeuropene de centru-dreapta pot combate discursul extremist eurosceptic.
”Voturile în plus obţinute de extremiştii populişti eurosceptici de dreapta şi de stânga la alegerile din weekend în Turingia şi Saxonia au venit, în cea mai mare parte, de la alegătorii dezamăgiţi de partidele tradiţionale de stânga şi centru-stânga. Comparativ cu acum 5 ani, partidul de extremă dreaptă AfD a obţinut o creştere de 9,4 puncte procentuale în Turingia (clasându-se pe primul loc, cu 32,8% din voturi) şi o creştere de 3,1 puncte procentuale în Saxonia (clasându-se pe locul 2 după CDU – partidul de centru-dreapta, membru al PPE)”, spune Siegfried Mureşan.
E arată că în acelaşi timp, nou-înfiinţatul partid populist eurosceptic Alianţa «Sahra Wagenknecht» a obţinut un scor de 15,8% în Turingia şi 11,8% în Saxonia, clasându-se pe locul 3 în ambele landuri, deşi este prima dată când participă la alegeri.
”Comparativ cu 2019, partidul de stânga „Die Linke” a pierdut 17,9 puncte procentuale în Turingia şi 5,9 puncte procentuale în Saxonia. De asemenea, faţă de acum 5 ani, Partidul Socialist al cancelarului Olaf Scholz a înregistrat un scor minim istoric în Turiniga de 6,1%, pierzând 2,1 puncte procentuale faţă de anul 2019, şi, la fel, un scor minim istoric în Saxonia de doar 7,3, cu 0,4% mai puţin decât acum 5 ani. Verzii au obţinut doar 3,2% în Turingia (cu 2 puncte procentuale mai puţin decât în 2019), ratând, astfel, intrarea în Parlamentul regional. În Saxonia, Verzii au pierdut 3,5 puncte procentuale, înregistrând un scor de doar 5,1%”, precizează Mureşan.
Eurodeputatul PNL anunţă că singurul partid tradiţional care a obţinut rezultate pozitive la alegerile din weekend este partidul CDU, membru al PPE, care a câştigat alegerile în Saxonia cu 32% şi a obţinut o creştere de 2 puncte procentuale în Turingia (clasându-se pe locul 2, cu 23,6%).
”AfD a primit de două-trei ori mai multe voturi decât au obţinut, împreună, toate cele trei partide care formează coaliţia de guvernare la nivel federal (Socialiştii, Verzii şi Liberalii). De aceea, este important pentru stabilitatea Germaniei, dar şi pentru toată Uniunea Europeană, ca alegerile federale de anul viitor să fie câştigate de CDU, iar Germania să fie condusă de un guvern de centru-dreapta, responsabil. Aceasta este soluţia pentru combaterea extremismului din Germania.”, afirmă Mureşan.
Citește mai mult AICI
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News