Skip to content
Politică

Siegfried Mureşan, solicitare tranșantă către DNA și OLAF

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PMP) solicită intervenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a agenţilor Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru anchetarea modului în care s-a făcut contractarea şi recepţia Drumului Judeţean (DJ) 705A, care leagă satul Costeşti, din judeţul Hunedoara, de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei, potrivit Agerpres.ro

În opinia sa, faptul că ploile căzute duminica trecută au surpat drumul în şapte locuri diferite, determinând restricţii de circulaţie, arată ‘grave erori de construcţie’ în derularea acestei investiţii.

‘Când dispreţul politicienilor întâlneşte iresponsabilitatea administrativă şi incompetenţa firmelor angajate pe bani publici se ajunge la situaţia de astăzi a drumului spre Sarmizegetusa Regia: un drum, oricum cu probleme majore de construcţie, care a fost inaugurat în urmă cu trei luni şi pentru care s-au plătit 18,2 milioane de lei din banii noştri, este măturat de prima ploaie. Aşa ceva este de neacceptat şi vorbeşte, în primul rând, despre iresponsabilitatea administraţiei publice locale care a avizat un asemenea proiect şi apoi a semnat pentru recepţionarea acestei lucrări’, susţine parlamentarul european.

Siegfried Mureşan afirmă că toţi cei care au semnat procesul verbal de recepţie a drumului spre Sarmizegetusa Regia, autorităţi şi constructor, trebuie să răspundă în faţa legii pentru această situaţie.

‘Cer intervenţia de îndată a procurorilor DNA şi a agenţilor OLAF pentru anchetarea modului în care s-a făcut contractarea şi recepţia acestui drum. La alegeri politicienii se îngrămădesc să ne ceară votul pentru a ocupa funcţii publice, este momentul să înţeleagă că acestea sunt, înainte de orice, funcţii de responsabilitate publică şi că banii noştri pe care îi administrează trebuie cheltuiţi cu la fel de mare răspundere ca şi când ar fi proprii lor bani’, a conchis deputatul european Siegfried Mureşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *