Vicepreședintele PNL Robert Sighiartău a susținut miercuri că după alegerile prezidențiale va fi ‘un nou început politic’, menționând că Ilie Bolojan este cea mai bună variantă de prim-ministru.
Sighiartău a afirmat la Parlament că nu s-a discutat niciodată în partid sau în coaliție ca Ilie Bolojan să candideze la alegerile prezidențiale, despre care spune că are ‘alură’ de premier.
‘Nu s-a discutat așa ceva în partid, nici în coaliție. Din punctul acesta de vedere, cred că răspunsul domnului președinte interimar Bolojan a fost elocvent. Deci, dânsul niciodată cu colegii în interiorul partidului sau în afară nu și-a exprimat dorința de a candida la funcția de președinte. Și știm foarte bine că Ilie Bolojan are alură, să spun așa, de prim-ministru’, a arătat el, întrebat pe această temă.
Despre existența unor lideri în PNL care i-au cerut lui Bolojan să candideze, Robert Sighiartău a spus: ‘Astea iar sunt discuții, speculații, care nu fac decât să pună în umbră dezbaterea care se întâmplă astăzi pe scena prezidențialelor’.
‘Avem candidații la start, bătălia este una clară. Victor Ponta, din punctul meu de vedere, este principalul adversar al nostru pentru că reprezintă trecutul găunos a tot ceea ce înseamnă socialism pesedist și fals suveranism. Și domnul Simion, pentru că i-aș lua la pachet. Dar focusez în special pe Victor Ponta’, a adăugat Sighiartău.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News