Silvicultorii sunt invitaţi la discuţii de către premierul Ciolacu, de la ora 12:00

Sursa foto: Silviu Geana

O delegaţie a silvicultorilor va fi primită, vineri, la ora 12:00, la discuţii de către premierul Marcel Ciolacu, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, Silviu Geană.

„Astăzi, la ora 12:00, premierul ne va primi la o discuţie privind revendicările noastre. E o discuţie pe care am avut-o şi acum o lună de zile. Ni s-au promis nişte lucruri, dar după o lună de zile am constatat şi noi, şi celelalte categorii socio-profesionale care ne adunăm astăzi în faţa Guvernului, că am fost efectiv minţiţi (…) Referitor la aplicarea Legii pensiilor ni s-a spus că, la negocierile cu Comisia Europeană, statul român a fost forţat să elimine sau să reducă cât mai mult beneficiarii de condiţii speciale şi deosebite. Cum să zic, gândim lucrurile cu dublă măsură. Comisia Europeană a spus, însă, altceva: normalizaţi condiţiile de muncă prin îmbunătăţirea lor, nu eliminaţi condiţiile speciale şi deosebite, dar menţineţi condiţiile de muncă la fel”, a spus Geană.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, vineri, o nouă acţiune de protest în faţa Guvernului României, alături de ceferişti, militari, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio-profesionale din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi a altor structuri confederale.

Potrivit organizatorilor, mitingul va avea loc între orele 13:00 – 16:00, şi reprezintă o continuare a celor două proteste care au fost organizate în data de 26 septembrie la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv pe 25 octombrie la Guvernul României, la care au participat peste 30.000 de persoane, nemulţumite de condiţiile de muncă, de salarizare şi de pensionare.

Printre revendicările lucrătorilor din sectorul silvic se află modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 – privind sistemul public de pensii, prin care Parlamentul, la propunerea Guvernului României, a abrogat din OUG 59/2000 – Statutul personalului silvic, posibilitatea încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă pentru personalul silvic care desfăşoară activităţi de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole, a ariilor naturale protejate, control silvic şi cinegetic, exploatări forestiere, construcţii forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: