Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire dezvăluie cine este personajul care l-a ”executat” pe Ponta: ”Cât de ironică este viața câteodată”

Jurnalistul B1 Tv, Silviu Mănăstire, oferă, într-o postare pe pagina sa de socializare, câteva detalii despre procurorul din cadrul DNA care l-a ”executat” pe Victor Ponta, prin deschiderea unui dosar penal.

” Jean Uncheșelu de la DNA” este un proaspăt ”produs” al parchetelor din Dolj, susține realizatorul emisiunii ”Dosar de politician”. Potrivit jurnalistului de investigații,  „Jean procuror de la Craiova” este originar din Craiova, a fost procuror stagiar la Judecătoria Zalău, are un apartament și o mașină marca Peugeout 2007.

În postarea de pe facebook, SIlviu Mănăstire face și o comparație între Jean Uncheșelu, procurorul DNA care l-a ”înfundat” pe Ponta, și actualul premier, care a ajuns dintr-un tânăr procuror un politian de top și extrem de bogat, punctând că ”viața este câteodată ironică”:  ”tinerii procurori schimbă destinul acestei țări la intervale regulate de timp…”

Citește și: Silviu Mănăstire creionează o ipoteza devastatoare pentru șeful PSD: ”Finita est, Ponta!” Ce s-ar putea întâmpla în următoarele zile și ce variante are la îndemâna PSD

”Jean de la Craiova. Jean Uncheșelu de la DNA.

Procurorul care l-a executat pe premierul Victor Ponta se numește Jean Nicolae Uncheșelu și este un proaspăt produs al parchetelor de la Dolj.

În 2009, tânărul Uncheșelu era procuror stagiar la parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău. Este originar din Craiova, unde are un apartament. „Jean procuror de la Craiova” mai deține un Peugeot 207 și cam atât (restul e de la soție, fostă avocată).

Mai jos aveți declarațiile sale de avere din 2009 și 2014. Rezultă ușor că procurorul Uncheșelu nu s-a îmbogățit din magistratură.

Un alt procuror tânăr și-a schimbat cariera în 2002, Victor Ponta, și a ajuns un om foarte bogat și politician de top. Cât de ironică este viața câteodată: tinerii procurori schimbă destinul acestei țări la intervale regulate de timp…

– Declarația de avere din 2009: http://goo.gl/x907I4

– Declarația de avere din 2014: http://goo.gl/HJ3ngd ”, precizează jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire pe pagina sa de socializare

2 comentarii la “Silviu Mănăstire dezvăluie cine este personajul care l-a ”executat” pe Ponta: ”Cât de ironică este viața câteodată”

  1. Dosarele se intocmesc dupa avere? Rarinca spunea ca Stanciu era invidioasa pe averea lui Nastase. Si in acest caz este la fel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *