Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire dezvăluie ultima mare afacere făcută de guvernul PSD: „De ce să ascunzi opiniei publice un asemenea proiect?”

În ultima ediție a emisiunii „Jurnal de politician”, Silviu Mănăstire detonează „ultima mare afacere făcută la secret de către Guvernul PSD”.

Potrivit jurnalistului, România ar vrea să facă un cablu submarin pe sub Marea Neagră, prin care să exporte energie către Turcia și Orientul Apropiat.

Mănăstire consideră situația „tragicomică”, fiind de părere că este evident faptul că acest proiect nu va fi finalizat, dar că „niste băieți deștepți se vor îmbogăți din nou din hârțoage și consultanță

Nu este o glumă! România, o țară care nu are șosele și autostrăzi, vrea să facă un cablu submarin!Situația este tragicomică, dar șefii din Ministerul Energiei și Economiei au luat-o în serios și au început să cheltuiască milioane de Euro pentru diverse studii de fezabilitate.”, a declarat Mănăstire.

Jurnalistul de investigații spune că  documentele au fost secretizate în guvern, spunand că în anul 2013 la Ministerul Energiei și la vârful guvernului s-a luat decizia de a înființa o societate care să implementeze proiectul cablului submarin, societatea de proiect fiind formată inițial cu implicarea următoarelor companii de stat: Transelectrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Complexul Energetic Oltenia și Romgaz, iar fiecare dintre aceste companii trebuia să verse în proiectul o contribuție inițială de 2 milioane de euro.

Statul român a adunat la un loc cele mai puternice companii din sectorul energetic de stat ca să implementeze acest cablu submarin estimat ca și costuri la circa jumătate de miliard de euro. Problema era însă că Statul Suedez s-a arătat interesat de acest cablu submarin și a sponsorizat un studiu de fezabilitate al proiectului cu 1 milion de Euro într-o colaborare cu Societatea Transelectrica, care era liderul acestui proiect.

În anul 2014, au apărut problemele: societățile Romgaz și complexul Oltenia nu au virat cele 2 milioane de Euro promise pentru cablul submarin.
În mare secret, în Martie 2015, marea societate de proiect a cablului submarin a fost desființată și în locul ei s-a semnat un memorandum secret pentru continuarea proiectului într-o altă formulă.

Ce conține însă memorandumul secretizat în ședința de guvern legat de cablul submarin: cineva, nu știm cine, a decis ca societatea de stat Transelectrica să formeze o nouă asociere cu societatea privată italiană Prysmian și cu o casă de avocatură din Italia numită Tonucci & Parteners.

De asemenea, Silviu Mănăstire a făcut referire și la contribuția pe care„clanul lui Vâlcov”, fostul Ministru de Finanțe, ar avea-o în acest proiect.

Deci Statul Român, prin Transelectrica, s-a asociat cu două entități private din Italia pentru acest proiect public de interes național. Fără să se facă licitație, fără o selecție de oferte, fără nimic transparent, de parcă am fi țară bananieră.
Cum au apărut însă în combinație Italienii de la Prysmian și avocații Tonucci?

Un prim detaliu îl găsim în dosarele penale ale lui Darius Vâlcov, fostul Ministru de Finanțe. Acolo se precizează că soția fostului deputat PDL Bărbulescu, finul lui Vâlcov, controla Asociația „Slatina pe mâini bune” (ce ironie nesimțită din partea acestor penali). Prin Asociatia respectivă, clanul lui Vâlcov șifona bani grei de la diverse firme și entități de stat.
Presa italiană a aratăt că această casă de avocatură Tonucci a reprezentat în instanțe mulți capi ai mafiei italiene în procese răsunătoare.”, a adăgat jurnalistul Silviu Mănăstire la emisiunea „Jurnal de Politician”.

1 comentariu la “Silviu Mănăstire dezvăluie ultima mare afacere făcută de guvernul PSD: „De ce să ascunzi opiniei publice un asemenea proiect?”

Comments are closed.