Justiția este unul din cele mai sensibile subiecte ale ultimilor ani în România, aceasta fiind aproape tot timpul prinsă între ciocan și nicovală, între bătălia dintre diverse tabere politice. În acest context, jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire, într-un editorial scris pentru publicația România Liberă, a prezentat care sunt jocurile care s-au făcut de-a lungul timpului în justiția din România și care sunt mutările pe care le vor face cei de la putere pe viitor.
Moderatorul emisiunii Dosar de Politician relevă faptul că așa cum s-a mai întâmplat și până acum, justiția va fi folosită ca instrument politic, iar în aceste momente Klaus Iohannis pierde din ce în ce mai multe pârghii pe care le avea înainte împotriva PSD, 2016 fiind unul din anii de glorie ai Președintelui României întrucât avea oameni care îi conveneau la conducerea instituțiilor. În prezent, guvernarea PSD-ALDE începe să îl lase pe Iohannis fără oamenii săi, Silviu Mănăstire transmițând că următorul pe listă va fi Augustin Lazăr care va pleca din funcție în maxim 2 luni. Pe cale de consecință, Klaus Iohannis „riscă să guște din „independența Justiției“ după ce a ieșit din mandat”, dar mai are totuși „un unghi de fugă către SRI”.
Redăm o parte din ideile principale ale editorialului lui Silviu Mănăstire:
„Imaginați-vă cum ar fi arătat sistemul de justiție dacă în ultimii 15 ani politicienilor le-ar fi fost imposibil să-și bage coada în procesele de numire ale șefilor! Cu siguranță nu există îngeri neprihăniți în sistem, judecătorii și procurorii sunt și ei români, dar ar fi avut timp suficient pentru a se autoreglementa, pentru a învăța independența, de ce nu, sub umbrela CSM. Departe de jocurile politice. Dar, în mod ciudat, primii care și-au trădat oportunitatea garantată de UE de a fi independenți au fost o serie de tineri magistrați. Promovați în funcții de Macovei, dar rămași în sistem pentru a-și recâștiga pozițiile de forță după ce fostul ministru a eșuat în politică.
Care e însă miza din următoarele luni?
Un fost apropiat al lui Iohannis mi-a relatat că singurul subiect care îl scoate din minți cu adevărat pe imperturbabilul președinte este „afacerea caselor de la Sibiu“. Mai mult decât relațiile sale apropiate cu Huber, consulul Austriei, sau cu oamenii de afaceri Schmidt, de la BMW, imobiliarul sibian Braune sau decât tutela politică impusă lui Iohannis de primul președinte al FDGR, un personaj discret, dovedit ca fiind informator al Securității.
Anul 2016 a fost un an-cheie pentru Iohannis. A controlat Guvernul Cioloș și, implicit, Ministerul Justiției. Atunci a reconfirmat-o pe Kövesi, i-a pus pe Horodniceanu la DIICOT, pe Lazăr la Parchetul General, iar în septembrie a impus numirea judecătorului Cristina Tarcea la șefia Înaltei Curți după ce a promovat-o pe Livia Stanciu la Curtea Constituțională. Există oameni care au făcut parte din Sistem și care își aduc aminte bine rolul doamnei Stanciu, dar și al fostului șef al SRI, George Maior, în celebrul dosar de incompatibilitate al președintelui Iohannis. Fiecare cu rolul lui – antagonic, ce-i drept.
Acum, majoritatea controlată de Dragnea și Tăriceanu vrea să procedeze exact cum a văzut la Iohannis, Băsescu și Ponta, înaintea lor. Și vrea să îi taie ultimele pârghii de putere lui Iohannis. Cele din Justiție. Adevăratele pârghii de putere din România, pentru că celelalte se subsumează „cătușelor“ și „anilor grei de pușcărie“. La ce îți folosește să ai funcții politice și bani dacă ajungi să înfunzi pușcăria? Se întreabă mai toți baronii politici, din toate partidele.
Procurorul general Augustin Lazăr va pleca din funcție în maximum două luni. Noul procuror general va avea în sfârșit curajul de a ancheta „abuzurile DNA“ și, cine știe, poate că vom asista în premieră la o reținere a unui fost șef al DNA. Șeful DIICOT pare că a înțeles cine l-a pus în funcție și, spre deosebire de Horodniceanu, nu va avea nicio emoție să-i ia la întrebări pe „apropiații televizați“ ai lui Iohannis. La DNA, dacă nu va veni procurorul Adina Florea, a doua nominalizare va trece sigur, indiferent de nume. Judecătoarea Tarcea va rămâne fără pârghiile de putere de la Înalta Curte după intrarea în vigoare, în ianuarie, a legilor privind statutul magistraților. Din septembrie 2019, șeful Înaltei Curți va deveni un judecător numit doar de CSM prin concurs. Lăsat fără Justiție, Iohannis, asemenea lui Băsescu, riscă să guste din „independența Justiției“ după ce a ieșit din mandat. Iohannis mai are un unghi de fugă, către SRI…”, a redactat Silviu Mănăstire.
CITIȚI AICI EDITORIALUL ÎN VARIANTĂ INTEGRALĂ