Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire: DNA nu trebuie să mai caute foarte multe probe. Arsene și Răzvan Cuc sunt împreună la locul faptei, adică la Piatra-Neamț

facebook

Într-o postare pe pagina oficială Dosar De Politician, jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire comentează mișcarea care a generat un mare scandal la filiala PSD Neamț, după ce Ionel Arsene, președintele PSD Neamț a ales să își susțină un vechi prieten la funcţia de primar al municipiului, chiar pe fostul ministru al al Transporturilor, Răzvan Cuc. „Procurorii DNA nu trebuie să mai caute foarte multe probe, Arsene și fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc sunt împreuna la locul faptei, adică la Piatra Neamț”, spune Silviu Mănăstire.

„Noul Sechelariu al Moldovei este Ionel Arsene, baronaș PSD de Neamț. Pinalti/ Gheorghe Ștefan, alt baron, portocaliu, are de ce să fie mândru. Băiatul crescut de el, acest Arsene, a ajuns să îl întreacă în manevre.

Procurorii DNA nu trebuie să mai caute foarte multe probe, Arsene și fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc sunt împreună la locul faptei, adică la Piatra Neamț. Giurgiuveanul Cuc este mai nou candidat PSD la primăria Piatra Neamț.

Ce n-au priceput Ciorăpel și Răzvanel este că funcțiile de șef de CJ și primar nu te scapă de arestul preventiv. Mai bine se băgau în toamnă la Senat și Cameră, așa ar fi avut o șansă cu imunitatea parlamentară. Vă explică Ion Prioteasa, baronul PSD de la Dolj…”, mai scrie Silviu Mănăstire pe Dosar de Politician.

 

Numele lui Răzvan Cuc, implicat în mai multe scandaluri

În luna octombrie 2019, DNA s-a autosesizat în cazul acuzațiilor că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut fostei directoare Tarom, Mădălina Mezei, să rețină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură astfel încât parlamentarii să nu poată vota.

Mai exact, Mezei a spus că, în ziua moțiunii de cenzură, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-ar fi cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Răzvan Cuc a negat acuzațiile. Ministrul Transporturilor a admis însă că a cerut lista parlamentarilor care zburau cu avioanele TAROM, dar a susținut că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă.

Amintim și de cazul în care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a închiriat şi a plătit, de mai multe ori în acest an, elicoptere folosite în deplasări de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta a efectuat trei zboruri, pentru care CNAIR a plătit 115.000 de lei. Explicaţia lui: zborurile au fost făcute în interes de serviciu, „pentru români, nu pentru Cuc”.

Audiat în dosarul mitei de la PSD Arad

Numele fostului ministru al Transporturilor a apărut și în dosarul mitei de la PSD Arad, acesta fiind chemat la DNA pentru a da explicații în calitate de martor. Vă reamintim că, în 9 decembrie, procurorii DNA Timișoara au descins în mai multe locații din Arad și Timiș. Oamenii legii vizau politicieni și angajați ai DRDP Timișoara bănuiți de fapte de corupție. Printre locațiile percheziționate au fost sediul PSD Arad și sediul DRDP Timișoara.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019. În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, au transmis în 9 decembrie procurorii DNA.

Mai mulți politicieni, dar și angajați și foști angajați ai DRDP Timișoara au fost duși la audieri, iar la finalul lor, opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore. A fost vorba despre Cristian Ispravnic – consilier județean PSD Arad și șeful DRDP Timișoara, Elisabeta Miuțescu – arădeancă angajată la DRDP Timișoara, Mirel Pascu – angajat DRDP Timișoara, Cristian Dima – angajat DRDP Timișoara, Mircea Lucaciu – membru PSD Arad și angajat DRDP Timișoara, Alin Băețan – angajat DRDP Timișoara, Cristian Horgea – soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horogea și Anca Stoenescu – membru PSD Arad și fost inspector școlar general la ISJ Arad.

În 10 decembrie, cei opt au fost prezentați magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar magistrații de acolo au respins cererile de arestare făcute de DNA. Trei dintre persoanele implicate au fost însă plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. Acestea sunt: Cristian Ispravnic – șeful DRDP Timișoara, Cristian Horgea – șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II și Elisabeta Miuțescu – angajată în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *