Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire îi pune la zid pe cei care boicotează referendumul: Dăm foc la lucrurile ce ne definesc ca societate!

facebook.com

Referendumul pentru familie se apropie. În intervalul 6-7 octombrie cetățenii sunt așteptați la vot pentru a decide dacă în Constituție trebuie prevăzut în articolul 48 ca familia să fie definită doar prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

În acest context, jurnalistul Silviu Mănăstire a oferit o opinie referitoare la referendum în care a analizat mai ales faptul că o anumită tabără a ales să propage ideea de boicot al votului. Într-un editorial scris pentru România Liberă, moderatorul emisiunii Dosar de Politician arată ce rațiune există în spatele campaniei de boicotare a referendumului: „strategia lor vizează îndepărtarea alegătorilor de dreapta, anti-PSD, de a merge la vot sâmbătă și duminică, pe 6 și 7 octombrie. Fără alegătorii de dreapta referendumul nu poate fi validat, condiția fiind prezența la urne a 5,6 milioane de români. Stânga, adică PSD și alte partidulețe, la care putem adăuga chiar și ALDE (social-liberali), a obținut în 2016 circa 4 milioane de voturi. Cifrele sunt clare”.

Silviu Mănăstire mai prezintă un motiv pentru care a apărut campania masivă prin care se promovează absenteismul la votul pentru referendumul pentru familie: „este ceva mai mult la mijloc? Da, același context politic. De data asta european. Mulți oameni de bună-credință și inteligenți s-au poziționat anti-referendum pentru că au văzut o cale pragmatică de a lovi în PSD, acum, când este la pământ. Scopul scuză mijloacele, iar scopul politic imediat îl constituie scoaterea de la guvernare a PSD și impunerea unui guvern de uniune națională care să prezideze Consiliul Europei după indicațiile Bruxelles-ului. Ceea ce poate că ar fi de dorit, dată fiind incompetența colosală a PSD, și poate se va întâmpla până la sfârșitul anului”.

Cu toate acestea, omul de televiziune anunță ce va face la referendumul din perioada 6-7 octombrie: „personal, voi merge la referendum și voi vota DA pentru familie fără frica de a fi ștampilat că sunt PSD-ist”.

Vă prezentăm în cele ce urmează editorialul în format integral:

„Pentru a pune în practică marea operațiune online de manipulare. O manipulare cu scopul străveziu de a forța boicotul și neprezența la vot.

O să urmeze o săptămână de foc, plină de ură și minciună din partea celor care muncesc deja de jumătate de an ca referendumul să nu fie validat. Pentru că aceasta este miza reală. Iar asta se poate obține doar prin boicot, prin murdărirea politică, și nu numai, a inițiativei civice. Politic, campania de boicotare a referendumului este condusă de gruparea lui Cioloș și de către cei de la USR.

Strategia lor vizează îndepărtarea alegătorilor de dreapta, anti-PSD, de a merge la vot sâmbătă și duminică, pe 6 și 7 octombrie. Fără alegătorii de dreapta referendumul nu poate fi validat, condiția fiind prezența la urne a 5,6 milioane de români. Stânga, adică PSD și alte partidulețe, la care putem adăuga chiar și ALDE (social-liberali), a obținut în 2016 circa 4 milioane de voturi. Cifrele sunt clare.

În subsidiar, USR și Cioloș vor să lovească indirect și în alegătorii și potențialii alegători PNL, adică în marea masă de nehotărâți anti-PSD, mințiți ordinar cu următorul predicat „cine merge la referendum este PSD-ist, este cu Dragnea-penalul“. Sau „liberalii care susțin referendumul sunt mână în mână cu PSD-iștii, sunt cumpărați“. Minciuni grosiere care pot fi vândute cu profit electoral pe internet de către gherila lui Cioloș și a USR. Scopul final este la fel de grosier și vizibil: alegerile europarlamentare, unde gruparea Cioloș și USR vor merge în alianță. Așadar, obținerea de cât mai multe voturi pentru ca Dacian să se consolideze în grupul președintelui francez Macron. Cei doi au planuri pentru președinția României în 2019.

Personal, voi merge la referendum și voi vota DA pentru familie fără frica de a fi ștampilat că sunt PSD-ist. Pentru că eu știu ce hram poartă Cioloș: este un socialist/stângist sadea, care s-a gudurat pe lângă PES să-l susțină în al doilea mandat de comisar european. Pentru că „dragul de Dacian“ a ajuns premier cu voturile PSD, a guvernat cu oamenii PSD și ai serviciilor de informații, că l-a avut pe Dincu vicepremier și consultant. Iar partidul socialist european muncește și el la boicotarea Referendumului pentru familie. Ca jurnalist de investigații, am creat mult mai multe bătăi de cap incompetenților și hoților de la PSD decât o va face vreodată Cioloș în cariera lui politică, construită pe compromis ordinar. Odată și odată, Traian Băsescu va vorbi până la capăt despre „deontologul Dacian“.

Eu cred în fapte, nu în poveștile de marketing politic de pe internet, confecționate pentru cei săraci cu duhul, de strategii lui Dacian. Știu cine i-au fost colaboratorii apropiați în Guvern, legăturile lor cu serviciile de informații, agenții lui de influență din „așa-zisa societate civilă“, de unde vin banii, filierele franco-germane. Dacian Cioloș nu este, de fapt, un om de dreapta sau de stânga, bănuiesc că nu crede sincer nici în boicotul Referendumului pentru familie, așa cum a declarat. Mă îndoiesc că are vreo credință clară în ceva anume. Poate știe guru Bivolaru ceva în acest sens. Cioloș vrea pur și simplu să ajungă la putere, iar pentru asta sabotează PNL și pe Iohannis, vrea să le fure electoratul, iar pentru asta manipulează fără jenă publicul anti-PSD. Mai știu că USR este înțesată de neo-marxiști, că l-au executat pe Nicușor Dan tocmai pentru că a îndrăznit să spună că este „de partea familiei“. Iar pentru asta USR este platforma politică explicită a globaliștilor anti-familie.

Dincolo de toate aceste fapte: de unde totuși atâta ură și încrâncenare împotriva referendumului? Care, până la urmă, este justificat atât legal, cât și moral. Este ceva mai mult la mijloc? Da, același context politic. De data asta european. Mulți oameni de bună-credință și inteligenți s-au poziționat anti-referendum pentru că au văzut o cale pragmatică de a lovi în PSD, acum, când este la pământ. Scopul scuză mijloacele, iar scopul politic imediat îl constituie scoaterea de la guvernare a PSD și impunerea unui guvern de uniune națională care să prezideze Consiliul Europei după indicațiile Bruxelles-ului. Ceea ce poate că ar fi de dorit, dată fiind incompetența colosală a PSD, și poate se va întâmpla până la sfârșitul anului.  Și atunci, pentru asta trebuie aruncat în aer referendumul, ca PSD să iasă înfrânt? Dăm foc la lucrurile ce ne definesc ca societate, cu bune și cu rele, doar pentru a ne plăti polițele politice? PSD va fi scos cât de repede de la guvernare în șuturi, sunt convins, dar rușinea voastră va rămâne lipită ca un boicot în care nu credeți pe obrazul urmașilor”, a scris Silviu Mănăstire în editorialul din România Liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *