Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire: Oprea și pletora lui se vor întoarce!

psnews.ro

Jurnalistul B1tv, Silviu Mănăstire, în cel mai recent editorial, dezvăluie planurile lui Gabriel Oprea de a reveni în prim-planul scenei politice, pentru a pune în aplicare ceea ce Klaus Iohannis nu poate.

Mai precis, jurnalistul vorbește despre un plan de „reactivare” a fostului general Gabriel Oprea, care ar fi dispus să îi ofere președintelui Iohannis multe dintre relațiile și informațiile sale, resurse care ar fi „bine ascunse de anchetele DNA”.

„Ideea, ideea de idee, îi este străină lui Oprea, asta și pentru că toată viața lui “a făptuit” vorba procurorilor. Am avut noroc, totuși, pentru că am înțeles punerea în scenă încă de la prima frază scrâșnită: Oprea și pletora lui se vor întoarce, să facă nefăcutele pe care Iohannis nu le poate pune în aplicare cu PNL, USR, Cioloș și compania.

Operațiunea “Hai cu Oprea la dus” este parte din strategia amplă de reactivare a falsului general și a grupării extinse din spatele lui George Maior și Victor Ponta. Parte din sistemul vechi de putere vrea un loc la masa negocierilor înaintea alegerilor de la anul. Oprea a executat un fel de cerere în căsătorie la oră târzie către Klaus Iohannis. A fost cât se poate de limpede că vrea să îi pună la dispoziție președintelui cercul său de relații din instituțiile de forță, oamenii loiali din UNPR, multele resurse bine ascunse de anchetele DNA”, susține Mănăstire.

Oprea ar fi dispus să își ofere sprijinul pentru alegerile din 2019, folosindu-se de rezerviștii din armată și de serviciile de informații, așa cum, susține jurnalistul, a făcut și în urmă cu 10 ani pentru Traian Băsescu.

„Oprea a tranzacționat la oră târzie – ca un mercenar eficient – potențialul unei armate de strânsură pe care să o pună la dispoziție pentru alegerile din 2019, așa cum a procedat acum zece ani, când a prestat pentru Băsescu. Oprea a pretins că are la degetul mic rezerviștii din armată și serviciile de informații, cărora le-a dat pensii speciale, dar și pe o parte din “militarizații activi”, cărora a spus că le-a făcut favoruri cât a fost ministru. A vorbit în clar că a angajat mii de neveste ale soldaților, că unii pe care i-a ajutat au fost nerecunoscători, că trebuia să ajungă șeful SRI dacă Ponta (finul său) ajungea președinte. O combinație de fanfaronadă și adevăruri spuse din ficat, multă frustrare, dorința unui bătrân aranjor care are nevoie disperată de jocuri de putere, de combinații, de adrenalina golăniilor politice”, a scris jurnalistul.

În aceste condiții, Silviu Mănăstire susține că Iohannis ar putea câștiga alegerile din 2019 cu ajutorul „armatei” pe care Gabriel Oprea i-o oferă. Rezultatul ar putea fi, conform jurnalistului, următorul: :„Iohannis primește cinci ani de concedii, de plecăciuni preasmerite, de strâns scamele de pe sacou, iar “mafia personală a lui Adrian Năstase” primește impunitate, dosare curățate și un colț la masa puterii unde să-și servească în pace bucatele fine, agonisite prin trafic de influență și șpagă, an de an, de 20 de ani, sub privirea bovină a procurorilor anticorupție”.

Puteți citi articolul complet AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *