Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire se dezlănţuie contra blatului electoral PNL-PSD: „Înţelegeri pe sub masă!” Pariul cu Ion Cristoiu EXCLUSIV

" "

Jurnalistul Silviu Mănăstire se dezlănţuie contra blatului electoral PNL-PSD în ceea ce priveşte organizarea alegerilor şi dezvăluie pariul pe care l-a făcut cu Ion Cristoiu.

Realizatorul de la B1 TV a oferit, recent, pentru PSnews.ro, o amplă declaraţie, în care  criticat dur mascarada făcută de către PNL şi PSD legată de numărul tururilor în care să fie organizate alegerile locale.

" "
" "

În acelaşi context, Silviu Mănăstire l-a desfiinţat pe deputatul PNL Mihai Voicu, iniţiatorul legii privind finanţarea campaniilor electorale.

„Am făcut un pariu cu Ion Cristoiu: el a zis că o să fie două tururi, eu am zis că o să fie unul. Dar acum, după ce au trecut câteva zile, mi-am schimbat opinia. Foarte probabil, o să fie două. Aşa e şi normal pentru democraţie şi aşa era normal de la început. Legea votată acum a fost proastă de la bun început şi a fost rezultatul unui compromis între PNL şi PSD împotriva democraţiei şi împotriva noastră, ca alegători. Constă, în ultimă instanţă, în lipsa de reprezentativitate a sistemului ăsta de vot. E un semn de întrebare de ce PNL-ul şi PSD-ul s-au înţeles să voteze legea asta şi de ce Iohannis a promulgat-o. Nu s-a pronunţat nimeni când trebuia – liberalii s-au prins că legea e proastă abia de curând. Nu mi-e clar Iohannis ce-a păzit acolo, PNL-ul de ce a făcut compromis cu PSD-ul… Pe cei de la PSD poţi să-i înţelegi de ce au dat legea asta: ei aveau cei mai mulţi primari, dar semnul de întrebare este cu privire la liberali şi la ce au negociat ei cu social-democraţii.

Asta o dată. Doi la mână: legea pentru finanţarea campaniilor electorale a fost făcută de Mişu Voicu, acest individ care se pretinde jurist, dar care nu are niciun studiu de specialitate (el fiind inginer), omul ăsta care parazitează comisia de specialitate comună a Parlamentului pentru legile electorale. El este autorul acestei legi a campaniilor, după care partidele îşi pot face campanie doar cu afişe A3″, a comentat Mănăstire.

Concret, ziaristul a subliniat că PNL va fi marele câştigător (şi mai puţin partidele mici sau candidaţii independenţi), în cazul în care Curtea Constituţională a României (CCR) va dispune ca alegerile să fie organizate în două tururi.

„Primul favorizat va fi PNL-ul, pentru că este unul dintre cele mai mari partide. Abia după aceea, vor primi şanse şi ceilalţi. Altminteri, PNL-ul n-ar fi câştigat marile oraşe într-un singur tur (Iaşi, Constanţa, Braşov, Cluj; nici măcar Timişoara, unde lucrurile sunt la limită).

Dacă se va ajunge la alegeri în două tururi, cred că tot liberalii vor avea de câştigat şi e un moment foarte bun pentru PNL, pentru că ei erau, practic, terminaţi din punct de vedere electoral. Adică stăteau dezastruos în sondaje – cel puţin în diverse oraşe importante. În contextul ăsta, se iveşte o ocazie bună pentru ei. Rămâne, totuşi, un semn de întrebare: ce au negociat cu PSD-ul, în schimbul alegerii în două tururi?” a punctat Mănăstire.

Confruntat cu negocierile PNL-PSD, în care liberalii le-au cerut social-democraţilor ca, în schimbul turului unic, preşedinţii de consilii judeţene să fie votaţi de către consilieri, iar nu de către popor (pentru stoparea aşa-numitei „baronizări locale”), Silviu Mănăstire a replicat: „Cam puţin, dar în fine. Ce n-au reuşit liberalii a reuşit un jurnalist – Liviu Avram, de la Adevărul. Asta demonstrează că PNL-iştii, de fapt, doar s-au făcut că se duc şi contestă legea. De fapt, bănuiesc că PNL şi PSD au funcţionat şi încă se află, în anumite zone, pe blat electoral şi a fost ceva de genul: «Pe mine mă laşi acolo, eu te las în partea cealaltă, eu nu fac campanie acolo, tu nu faci acolo», iar sistemul ăsta de vot i-a ajutat foarte mult să întreţină astfel de înţelegeri subterane, astfel de blaturi. În felul ăsta, au blocat toate partidele mici şi toţi candidaţii independenţi să aibă o şansă”.

Totodată, ziaristul a dat de înţeles că este nefirească această concentrare a evenimentelor: hotărârea CCR pe 4 mai, apoi pe 6 mai începutul campaniei electorale.

„E ciudat, dar ar fi trebuit problema tranşată mai demult. E un semn mare de întrebare chestiunea asta, făcută pe repede-nainte”, a spus realizatorul TV.

Nu în ultimul rând, întrebat dacă Liviu Avram (contestatarul legii la CCR) a fost mânat de raţiuni juridice sau politice, Silviu Mănăstire a rememorat un proiect comun pe care l-a avut cu cel care este acum redactor-şef adjunct la Adevărul.

„Liviu Avram este un jurnalist pe care îl cunosc de mult timp. În 2004, am înfiinţat împreună Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii. Deci eu sunt subiectiv, pentru că îl ştiu pe Liviu de foarte multă vreme şi îl cunosc ca pe un om corect, integru şi nu cred că are rele intenţii în spate. El este un ziarist de investigaţii foarte bun şi a vrut să facă un experiment socio-jurnalistic, să demonstreze oarecum şi că PNL-ul a trântit meciul şi că, de fapt, ăştia doar s-au făcut că au contestat legea într-un singur tur. Şi, astfel, Liviu Avram a încercat să întoarcă povestea asta în favoarea oamenilor. Deci PNL-ul doar a mimat, iar tot scandalul ăla cu Cioloş, că dă el ordonanţă, a fost doar o chestie de prostit oamenii, pentru că liberalii nu aveau de gând să facă o schimbare reală – şi cu atât mai puţin social-democraţii! Fiindcă era proiectul PSD-ului. Liberalii niciodată nu au dorit alegeri în două tururi, pentru că se uitau pe studii, pe analize şi vedeau că nu le erau foarte favorabile în anumite zone. PNL-iştii s-au gândit aşa: «decât să lăsăm jocul democratic la liber, mai bine facem înţelegeri sănătoase pe sub masă cu PSD-ul, cum facem noi de 20 de ani». Asta e politica – să ştii că oamenii care vin din provincie cunosc judeţe şi localităţi unde nu există partide, ci doar 4-5 băieţi care se pun la masă şi negociază cu procentajele. Aşa se face politica în România! La centru, se înjură mai pe faţă şi există rivalităţi mai mari, dar în teritoriu, în anumite zone, totul se împarte la masă. Este o negociere cam aşa: «Mai lasă un pic de la tine, că, peste 4 ani, când o să fie bine pentru mine şi o să ajung la putere, o să am grijă de tine». Exact asta se întâmplă acum: PNL-ul a fost cu PSD-ul, dar acum PNL-ul e cu PDL-ul, duşmanul lor de moarte din 2012. Acum, liberalii stau la masă cu ei. Iar cu PSD-iştii discuţiile se poartă asemănător – ei zic: «Acum, sunteţi voi şmecheri, că aveţi preşedintele României, dar poate, peste 5 ani, noi o să fim în capul mesei, aşa că fiţi cuminţi!» Aşa se face politica”, a încheiat Silviu Mănăstire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *