George Simion a pierdut controlul partidului și deja caută scuze pentru prăbușirea AUR la alegeri. Acesta a început o falsă vânătoare de „infiltrați”, după ce a recrutat toți traseiștii de la celelalte partide.
La sfârșit de 2023, AUR era la peste 20% în sondaje și putea fi a doua forță politică în acest an. Însă după ce George Simion a recrutat toți traseiștii și i-a pus pe listă la alegerile locale și europarlamentare din 2024, partidul a coborât imediat sub 15% și acum nu dă semne că ar putea să mai revină.
George Simion a înlăturat oamenii din AUR care au muncit pentru partid și i-a pus pe listă pe cei care veniseră de câteva luni doar pentru a obține un mandat. Aceeași situație este și la alegerile parlamentare, unde traseiștii recrutați de Simion vor să prindă un mandat de parlamentar.
Simion acuză „infiltrații”
Sondajele arată că George Simion nu are șanse la turul 2 la alegerile prezidențiale, iar la alegerile parlamentare AUR ar putea să obțină un rezultat mai mic decât la alegerile europarlamentare din iunie.
George Simion nu-și asumă responsabilitatea pentru toate greșelile făcute și acum caută vinovați în partid. Acesta se teme că, în cazul unui rezultat slab la parlamentare și prezidențiale, va fi înlăturat de la conducerea partidului chiar de traseiștii pe care i-a adus în AUR. Partidul nu mai are niciun criteriu de meritocrație și este deja captiv în mâinile unui grup de milionari care vor să aibă acces la banii statului. AUR a devenit un grup de interese, format din persoane controversate și penale, care s-au îmbogățit cu banii cetățenilor sau profitând de vulnerabilitățile statului român.
„I-am rugat pe colegii mei din comisia de selecţie să-i aleagă în primul şi primul rând pe cei care sunt vechi în AUR, pe cei care şi-au demonstrat loialitatea, pe cei care au demonstrat fapte, nu vorbe. (…) Pe listele noastre am cerut să fie eliminaţi posibilii infiltraţi pe care i-am văzut că vin spre noi din zona PSD – PNL. Toţi aceşti oameni, dacă au venit spre noi şi dacă vor fi sinceri în ataşamentul lor faţă de AUR, vor rămâne alături de noi şi fără să fie deputaţi şi senatori”, a declarat Simion.
Această declarație arată că Simion a pierdut controlul și „infiltrații” sunt mai puternici. Simion a deschis ușa AUR pentru toți milionarii traseiști, care acum se impun pe liste și se pregătesc să preia controlul total după alegerile din decembrie.
Liderul AUR i-a atacat și pe colegii săi cu vechime în partid, încercând să mute responsabilitatea pe umerii acestora. Simion a precizat nu sunt motivați și nu muncesc suficient pentru partid. Cel mai probabil, membrii care au construit AUR și au muncit pentru partid în ultimii 4 ani nu sunt motivați să lucreze pentru traseiștii impuși de Simion pe listă.
Membrii AUR au înțeles că partidul nu are niciun sistem de meritocrație și pe liste ajunge doar cine își plătește locul și cine este prieten cu Simion. Actualul președinte AUR a impus un sistem prin care a slăbit organizațiile județene, iar toate deciziile și toți banii ajung la București.
„Totodată, vreau să vă cer din suflet să ieşiţi din sedii, să ieşiţi din birouri, 10%, maxim, din timpul vostru trebuie să fie în birouri. În rest, printre oameni. Din cei şase mii de membri prezenţi aici, doar două mii au mers în ultima lună din casă în casă să vorbească cu românii. Mulţi preferă să facă strategii, planuri, să dea sfaturi, să bea cafele. Se visează preşedinţi, senatori, deputaţi, dar nu-şi fac munca de bază. Nu merg la vecinul să-l convingă, să-l informeze, să-i ceară semnătura. Aşa că vă cer tuturor ca în următoarea lună să luaţi uşă cu uşă, stradă cu stradă. Nu se poate altfel, munca este singura soluţie. Şi numai voi, colegii mei, ştiţi câte eforturi v-am cerut în aceşti patru ani. Aşa vreau să fac şi ca preşedinte al României. Să ridicăm prin muncă ţara şi să eliminăm trântorii dintre noi”, a mai declarat liderul AUR.
Lista AUR pentru parlamentare
În timp ce George Simion acuză „infiltrații”, acesta continuă să recruteze traseiștii și să-i pună pe listă. George Becali, condamnat penal, va candida pe lista AUR pentru un loc în Parlament. Becali a fost mai mulți ani la pușcărie și în trecut a mai avut aventuri în politica românească și europeană. Omul de afaceri a controlat chiar și un partid, iar între 2009 și 2012 a fost europarlamentar din partea Partidului România Mare, alături de Corneliu Vadim Tudor. În 2012, a obținut un mandat de parlamentar din partea PNL, pe lista USL.
Intrarea lui Becali în AUR a fost orchestrată de Mihail Neamțu, un alt traseist al politicii românești. Tot în AUR mai este și omul de afaceri Mohamad Murad, care a mai făcut parte din Partidul Ecologist Român și a fost apropiat de PSD.
Tudor Ciuhodaru a fost adus de Simion în AUR și la doar câteva zile a primit șansa să candideze la Primăria Iași. Acesta a fost învins, așa cum era de așteptat, dar acum vrea să intre în Parlament. Ciuhodaru a fost deputat și europarlamentar și a schimbat numeroase partide: din PSD a trecut la UNPR, apoi la Partidul Conservator, înapoi în UNPR, pe urmă în PPDD lui Dan Diaconescu, UNPR a treia oară, înapoi în PSD și în 2024 în AUR.
Mugur Mihăiescu (Garcea), cunoscut pentru rolurile din Vacanța Mare, a intrat în AUR și imediat a primit șansa să candideze la șefia Consiliului Județean Olt. A fost învins la alegerile locale, iar acum vrea să intre în Parlament. Despre Mihăiescu s-a scris că ar fi fost recrutat de Securitate în perioada regimului Ceaușescu.
Simion ține cu dinții de funcția de președinte AUR pentru că urmează alegerile care îi pot decide viitorul. Acesta începe să fie abandonat de membrii vechi din partid și rămâne cu traseiștii pe care i-a adus și care nu au ajutat cu nimic AUR. Prezența traseiștilor pe lista AUR la alegerile parlamentare este dovada unui rezultat dezastruos.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News