Simion dezvăluie unde se ducea, de fapt, Călin Georgescu în momentul în care a fost ridicat de poliție

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

George Simion, liderul AUR, a explicat unde se ducea Călin Georgescu în momentul în care a fost luat de poliție și dus la Parchetul General pentru audieri. Nu se ducea să își depună candidatura la președinție, așa cum a spus echipa lui campanie într-un mesaj care s-a răspândit și în SUA, după ce a fost preluat de influenceri din lumea MAGA.

Călin Georgescu nu se ducea la BEC, și la sediul AUR, a explicat Simion în limba engleză, din fața Parchetului General.

„Hoarda s-a adunat deja aici (n.r.: Simion folosește cuvântul mob, care descrie o mulțime de oameni pusă pe scandal și violențe) ca să-l susțină pe Călin Georgescu. Venea la sediul AUR ca să își facă dosarul de candidatura la președinție. Am strâns deja 300.000 de semnături pentru el. Trebuia să ne vedem la ora 14:00, ora Bucureștiului” a spus George Simion.

Clipul cu Simion, probabil tăiat dintr-un live al liderului AUR, a fost distribuit întâi de un jurnalist conservator polonez, apropiat de PiS, fostul partid de guvernare de la Varșovia. De acolo, a fost redistribuit de Ian Miles Cheong, un controversat influencer din Malaezia, care comentează politica din SUA dintr-o perspectivă MAGA și pro-Kremlin, și de Jack Posobiec, un comentator politic american de origine poloneză, ultra-conservator și apropiat de administrația Trump.

Potrivit echipei lui Călin Georgescu, acesta se ducea să își depună candidatura la președinție în momentul când a fost luat de poliție și dus la Parchet.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: