Candidatul AUR la președinția României, George Simion, a participat marți la o dezbatere organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), unde a lansat o serie de critici dure la adresa birocrației excesive și a tratamentului aplicat mediului de afaceri românesc.
„Există obstacole între mediul economic și decidenți – obstacole birocratice, obstacole de sistem”, a afirmat Simion, precizând că a ales să participe la întâlnire renunțând la activitățile de campanie pentru că o consideră „utilă și racordată la intențiile echipei pe care o reprezint”.
Liderul AUR a denunțat presiunile asupra antreprenorilor în actualul context electoral.
„Antreprenorii sunt speriați în multe județe, amenințați că vor pierde contracte sau vor fi nevoiți să își concedieze angajații dacă ajung eu președinte. Le spun clar: statul român este deja partener cu 50% din orice afacere, prin taxe și controale excesive”, a declarat Simion.
Acesta a criticat și implicarea unor instituții ale statului în descurajarea mediului de afaceri.
„Nu mai poate nimeni să pună pumnul în gură celor care își exprimă o opinie. ANAF, Poliția economică și alte 38 de instituții de control trebuie să înceteze hărțuirea antreprenorilor”, a subliniat el.
Simion a reiterat că își dorește o colaborare mai strânsă cu mediul de afaceri și instituțiile care îl reprezintă, declarând că „agenții economici trebuie să devină partenerul principal al statului român” în construcția viitorului economic.
În finalul intervenției, candidatul AUR a transmis un mesaj de recunoștință mediului de afaceri:
„Mulțumim că rezistați. Mulțumim că sunteți. Este timpul ca cineva din fruntea statului să vă spună asta, nu doar să vă ignore sau să vă controleze.”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News