Simion șantajează consilierii AUR: ce le cerea în schimbul mandatului câștigat

George Simion
George Simion, sursa foto: Inquam Photos / George Călin

George Simion este într-un nou scandal, după ce i-a șantajat pe consilierii AUR din Bistrița-Năsăud. Liderul și candidatul AUR la prezidențiale a decis că poate oferi mandatele de consilieri județeni după bunul plac, iar în schimbul acestora le cerea candidaților diferite servicii pentru partid.

După alegerile locale, George Simion a intervenit în organizația AUR Bistrița-Năsăud și l-a pus președinte pe Tiberiu Boșutar, un activist de mediu. Boșutar s-a înscris în AUR în februarie 2024, iar în iulie era deja președintele organizației județene AUR.

Simion vrea articole „laudative” în presă

George Simion s-a implicat direct în desemnarea candidaților AUR la alegerile locale și apoi a încercat să controleze și cine primea mandatele.

Într-o conversație telefonică, George Simion declară că Honoria Rațiu vrea să fie consilier județean din partea AUR, iar pentru a obține mandatul va trebui să vorbească cu jurnaliștii de la bistriteanul.ro să publice mai multe articole pozitive despre Tiberiu Boșutar, noul președinte AUR Bistrița-Năsăud.

„E o doamnă, Honoria Rațiu, care și ea vrea să fie consilier județean din partea noastră. E prietenă cu doamna de la „Bistrițeanul”. Mă aștept ca „Bistrițeanul” și celelalte organe de presă unde avem intrări să apară articole laudative, să apară articole pozitive despre faptul că noul președinte AUR Bistrița-Năsăud este Tiberiu Boșutar”, preciza Simion.

Liderul AUR și-a șantajat consilierii în schimbul mandatelor pe care aceștia le-au câștigat la alegerile locale. Simion credea că, prin intermediul consilierilor, va reuși să controleze presa locală din Bistrița. Totuși, planul său nu a funcționat, iar Honoria Rațiu nu a îndeplinit dorințele lui Simion.

Răzbunarea lui George Simion

După alegerile locale, consilierii sunt la mâna partidului, deoarece sunt aleși pe listă. Astfel, partidul poate să decidă cine își primește și cine nu își primește mandatul de consilier.

George Simion a decis să se răzbune pe Honoria Rațiu, iar AUR nu i-a dat adeverința de membru de partid pentru a-și valida mandatul de consilier județean. Fără această adeverință, Honoria Rațiu nu poate deveni consilier județean din partea AUR.

În aceeași situație este și George Dumitrescu, medic stomatolog ales pe lista AUR pentru Consiliul Local Bistrița. Nici Dumitrescu nu a primit adeverința de membru de partid și nu poate deveni consilier local.

În interiorul organizației AUR Bistrița-Năsăud s-a propus excluderea acestora din partid fără să fie anunțați. Propunerea a venit chiar de la Tiberiu Boșutar, omul fidel lui Simion.

„Nu avem încă adeverințele de membri. Am depus dosarele, fără adeverința de membru, pe care în continuare o așteptăm de la București. Noi, eu și dr. George Dumitrescu, mergem înainte și așteptăm hârtiile. Nu am renunțat nici la statutul de membru, nici la cel de consilier. Amândoi am fost propuși pentru excludere, într-o ședință ad-hoc, de Tiberiu Boșutar, cel numit de George Simion președinte al AUR BN. Am aflat ulterior de la colegi… nu am fost prezentă la ședința în cauză”, a declarat Honoria Rațiu pentru bistriteanul.ro.

George Simion a contactat-o personal pe Honoria Rațiu și i-a cerut acesteia să-și dea demisia. Pentru că a refuzat să-i facă jocul lui Simion, Honoria Rațiu a fost sancționată și nu va mai primi mandatul de consilier județean. În locul ei va fi trimis un alt consilier județean, ales de George Simion.

„E un șantaj maxim. Mi-a cerut domnul Simion să îmi predau mandatul și unul dintre motive a fost că m-a rugat frumos să îți ordon să scrii articolele și nu am obținut asta și eu nu primesc mandatul. „Adresasem o rugăminte anterior pentru niște articole în presa locală, mi-a spus că nu se poate rezolva Bistrițeanul”, acesta este un mesaj primit de la domnul Simion, în momentul în care mi-a cerut să renunț la mandat”, a dezvăluit Honoria Rațiu, într-un interviu cu jurnaliștii de la Bistrițeanul.

Problemele AUR cu DNA

George Dumitrescu s-a implicat în AUR în urmă cu 3 ani și cunoaște foarte bine cum este organizat partidul. Acesta a declarat că a fost chemat la DNA Cluj pentru a da explicații despre lista cu semnături depusă de AUR Bistrița-Năsăud pentru alegerile locale. Dumitrescu a precizat că Rodica Dobraniș – candidata AUR la primăria Bistrița – și Ovidiu Florean – candidatul AUR pentru funcția de președinte CJ Bistrița-Năsăud – au copiat liste de semnături din perioada 2016-2020.

„Doamna Dobraniș și domnul Florean au copiat din listele domnului Dolha din 2020-2016. Aici sunt dovezi, efectiv listele fizice.  Senatorul Florean a făcut rost de semnăturile în copie ale domnului Dolha de la alegerile din 2016 și 2020, câteva mii de semnături și s-au apucat de scris, de copiat. Au fost câteva fete care au început să scrie, să semneze. Le-au copiat pentru AUR, pentru Dobraniș și Florean. Sunt foarte multe dovezi în acest sens”, a explicat George Dumitrescu.

George Simion poate avea probleme cu DNA și în dosarul semnăturilor pentru Silvestru Șoșoacă. Potrivit lui George Dumitrescu, conducerea AUR a falsificat acele semnături și mai mulți membri AUR au fost deja la DNA pentru a da explicații.

„A venit ordin de la București: toate semnăturile să fie trimise la București, fizic. S-au întors apoi semnăturile. Ei la București probabil le-au copiat pentru Silvestru Șoșoacă. Procurorii au aflat despre chestia asta, e pe bune.  Au copiat semnăturile pentru Silvestru Șoșoacă, normal, la inițiativa liderului suprem George Simion. Garantat au suficiente probe procurorii și pentru asta.  Au spus (n.r. conducerea AUR) că din fiecare județ sunt câțiva membri, de la noi sunt 3 doamne, care au și fost la declarații și probe grafologice, care ar fi strâns semnături în țara, pentru Silvestru Șoșoacă. Minciuni, nu s-a strâns nicio semnătură pentru Silvestru Șoșoacă”, a declarat Dumitrescu pentru Bistrițeanul.

Câte mandate a câștigat AUR

AUR a avut rezultate modeste la alegerile locale de pe 9 iunie. Rodica Dobraniș (în 2020 candida la primărie cu partidul POL) și Ovidiu Florean (fost senator PNL) au obținut rezultate mult mai slabe decât partidul.

Dobraniș a primit 1.867 de voturi pentru primărie, în timp ce AUR a avut 2.775 de voturi pentru Consiliul Local. Florean a strâns doar 8.960 de voturi pentru președinte CJ, în timp ce AUR a avut 16.066 de voturi pentru lista cu consilieri județeni. Ambii au fost mai mult un impediment decât o locomotivă.

Partidul lui George Simion a obținut doar 4 mandate de consilier județean, iar primii 4 politicieni pe listă erau: Honoria Rațiu, Loredana Baltă, Dragoș Hârjoabă și Ciprian Iușan.

La Consiliul Local Bistrița, AUR a obținut doar 2 mandate, iar primii pe listă erau Rodica Dobraniș și George Dumitrescu.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: