Doi dintre candidații la alegerile prezidențiale, George Simion și Victor Ponta, au recunoscut deschis că au folosit minciuna ca strategie politică, fiecare explicând în felul său de ce a recurs la astfel de practici.
„Da. Minciuna este o componentă a politicii”, a declarat liderul AUR, George Simion, în podcastul influencerului Călin Donca.
Victor Ponta, fost prim-ministru și candidat independent în actuala cursă prezidențială, a avut un răspuns mai amplu. El a precizat că mulți PSD-iști spuneau că o să voteze cu Lasconi doar din cauza decizii de la centru. În realitate insă, susține fostul premier, social-democrații ar fi votat cu Călin Georgescu dacă turul 2 al prezidențialelor din 2024 ar mai fi avut loc.
„Da, sigur, sigur. Nu neapărat am mințit. Am încercat să, domnule, nu de bine, că, uite, să spun un lucru. În ultimii ani, când n-am făcut politică, da, m-am uitat la politică că la această corectitudine politică…N-ai voie să spui aia că nu se spune. Dar de ce, domnule, n-ai voie să spui? Păi nu, că te iau imediat și ONG-urile, sar, te reclamă la nu știu ce CNCD-ul ăla să te sancționeze. Din momentul în care m-am decis să spun direct, fără să jignesc pe cineva, dar să spun direct ceea ce gândesc, indiferent de critici, am fost mult mai împăcat. Eu cu mine. Mă întorc la cel mai cunoscut caz. Doar Ponta din PSD a ieșit să spună că îl votează pe Georgescu, în timp ce toți ceilalți ipocriți ziceau la televizor că o votăm pe Lasconi, după care se întâlneau cu mine și ziceau: «Cum s-o votăm pe Lasconi?»”, a declarat Victor Ponta.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News